Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea a făcut public şi diagnisticul, după ce luni seară, a anunţat pe contul său de Facebook, că a fost diagnosticată cu o boală gravă autoimună şi a ales să se trateze în ţară, având încredere în sistemul medical.
Într-un comentariu la postarea de pe Facebook, intitulată ”Viaţa este imprevizibilă”, în care povesteşte că, în noiembrie 2019, a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă, de atunci fiind sub tratament, cu cortizon şi cu imunoglobuline, Sorina Pintea spune că este vorba despre dermatomiozită.
”Dermatomiozită! Din fericire diagnosticată in primele 4 luni, fără afectare musculară, din fericire”, este răspunsul dat de fostul ministru când a fost întrebată de ce boală suferă. Dermatomiozita este o boală în care agresiunea imună are loc la nivelul vaselor din învelisul conjunctiv al fasciculelor musculare. Pe lângă afectarea pielii şi muşchilor, frecvent sunt atinse si viscerele, in special tubul digestiv, cordul si plaminii.”Imediat după instalarea mea la Ministerul Sănătăţii, mai exact pe data de 5 martie 2018, din cauza lipsei imunoglobulinelor, am activat Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene. În ultima parte a mandatului, am început să mă simt din ce în ce mai rău, dar am crezut că această stare se datorează oboselii. În data de 5 noiembrie 2019, am primit un diagnostic de boală gravă autoimună, urmând imediat tratamentul specific, printre care şi cel cu imunoglobuline. Eu am încredere în sistemul medical din România, aşa că am ales să mă tratez la noi în ţară, într-un spital de stat”, a scris fostul ministru al Sănătăţii în postarea iniţială.