Fostul PDL-ist Ioan Oltean a fost pus sub acuzare pentru a doua oară în dosarul ANRP

0

Fostul deputat Ioan Oltean a fost pus sub acuzare pentru a doua oară în dosarul ANRP, pentru pretinse fapte de corupţie, acuzaţiile fiind aceleaşi ca în momentul în care a fost trimis în judecată prima dată.

Dosarul a fost restituit la DNA de Înalta Curte în martie 2017, motivul fiind faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit, iar neregularitatea acestuia nu a fost remediată la timp de procurori, ”astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii”.

Joi, procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Oltean infracţiunile pentru care l-au pus pentru a doua oară sub urmărire în dosarul ANRP – complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

La ieşirea de la DNA, Ioan Oltean a menţionat că i s-a adus la cunoştinţă că este cercetat în continuare în dosarul ANRP şi că acuzaţia este aceeaşi cu cea pentru care a fost trimis în judecată în prima fază.

“Pot să vă spun decât că suntem în faza de procedură nepublică şi că orice se întâmplă e în faza de secret. Acuzaţiile au rămas aceleaşi. Aceleaşi acuzaţii mi le-au reamintit. Nu ştiu când voi veni la declaraţii, când or să mă cheme”, a declarat Oltean.

La intrare în sediul DNA, el a arătat că aşteaptă o soluţie în acest dosar, care a fost retrimis procurorilor de ÎCCJ. “Vom trăi şi vom vedea ce se va întâmpla. Într-un fel sau altul lucrurile trebuie clarificate. Dosarul a fost trimis definitiv de Înalta Curte acum doi ani. El trebuie acum închis fie printr-o clasare, fie printr-o retrimitere la instanţă”, a explicat Oltean.

Citește și USR depune un proiect pentru desființarea Secției speciale, ”DNA-ul penalilor”

Pe 7 martie 2017, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv restituirea la DNA a dosarului în care fostul deputat Ioan Oltean era acuzat, alături de Crinuţa Dumitrean, fost preşedinte al ANRP, de acordarea unor despăgubiri supraevaluate pentru un teren, prejudiciul fiind de aproape 100 de milioane de lei.

Potrivit deciziei Instanţei supreme, motivul restituirii îl constituie faptul că rechizitoriul a fost neregulamentar întocmit de către DNA, iar neregularitatea rechizitoriului nu a fost remediată la timp de procurori, astfel încât nu se poate stabili obiectul sau limitele judecăţii (art. 364 alin. (3) lit. a din Cpp).

În iulie 2016, Ioan Oltean a fost trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, iar Crinuţa Dumitrean este acuzată de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, respectiv Sergiu Diacomatu, Cătălin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru şi Marko Atilla Gabor.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei omul de afaceri Mihai Rotaru, beneficiarul direct al despăgubirii, şi evaluatorul Sergiu Negurici.

Potrivit procurorilor, Mihai Rotaru a cumpărat pe 27 noiembrie 2009, contra sumei de 750.000 de euro, drepturile litigioase pe care o persoană le deţinea asupra unui teren în suprafaţă de 61.857 de metri pătraţi situat în municipiul Piteşti. Persoana respectivă a vândut aceste drepturi după ce timp de opt ani nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce o determinase să iniţieze şi un proces.

Citește și Udrea, din ”exil”, își dă cu părerea despre Înalta Curte

După doar câteva luni, pe 17 iunie 2010, membrii Comisiei ANRP, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, au aprobat în regim de urgenţă raportul de evaluare prin care terenul respectiv a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru, deşi acesta nu îndeplinea cerinţele de soluţionare în regim de urgenţă a dosarului de despăgubire, spuneau procurorii.

Anchetatorii susţineau că membrii comisiei au fost influenţaţi de Ioan Oltean, care avea o relaţie apropiată cu preşedintele de la acea dată al ANRP, Crinuţa Dumitrean.

DNA mai arăta că terenul respectiv a fost supraevaluat cu suma de 98.780.835 de lei, de 10 ori faţă de preţul real, acesta fiind şi prejudiciul în dauna statului

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele