Top 10 partide ca audiență este dominat de FCSB, la mare luptă cu Rapid, iar echipele cu cea mai mare urcare sunt: CSU Craiova, FC Hermannstadt, Sepsi Sf. Gheorghe și Dinamo.
Un studiu realizat de firma care deține drepturile TV pentru SuperLiga arată că pentru primele două luni ale sezonului, iulie și august, cifrele sunt comparabile cu aceeași perioadă din anul precedent. Media în puncte de audiență a celor 62 de meciuri jucate până acum este de 2,5, față de 2,45 în 2023. Și mai exact, peste 6,3 de milioane de fani au urmărit cele 62 de confruntări la televizor sau online.
Cele două posturi care transmit meciurile, Digi Sport și Prima Sport, au adunat mai mult de 6.300.000 de privitori, ceea ce înseamnă o medie de peste un milion de oameni la fiecare joc.
O surpriza ar fi că, deși a devenit campioană, FCSB e în scădere la nivel de audiență față de primele două luni din 2023. Practic, cu 20% mai puțini telespectatori s-au uitat la FCSB, doar că spre deosebire de acum un an, campioana nu a disputat nici un derby, în timp ce în vara trecută întâlnise deja CSU Craiova, Dinamo și CFR Cluj.
Numărul 1 rămâne FCSB
În topul partidelor cu cel mai mare rating în acest sezon, FCSB este lideră, cu un meci care nu a fost un derby – cel cu UTA, care a avut un rating de 4,5 puncte, peste cele cu Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova.
TOP 10 cele mai urmărite meciuri din Liga 1
- FCSB – UTA (scor 2-0) 4,5 rating*
- Rapid – Dinamo (1-1) 4,4 rating
- FCSB – U Cluj (1-1) 4,2 rating
- U Craiova – Rapid (1-1) 4,2 rating
- Dinamo – U Craiova (2-1) 4 rating
- FCSB – Poli Iași (0-1) 4 rating
- FCSB – Farul (3-2) 3,9 rating
- Rapid – CFR (2-2) 3,9 rating
- FCSB – Oțelul (0-2) 3,6 rating
- Hermannstadt – FCSB (2-0) 3,6 rating
Trebuie spus că un punct de rating înseamnă circa 175.000 de telespectatori
Prezența echipelor în top 10 meciuri ca audiență:
FCSB | 6 meciuri |
Rapid | 3 meciuri |
Dinamo | 2 meciuri |
U Craiova | 2 meciuri |
CFR | 1 meciuri |
Raportat la aceeași perioadă din 2023, cel mai mare salt îi aparține Universității Craiova, cu un plus de aproape 30%. Oltenii au și avut derby-uri importante, cu Rapid, Dinamo, CFR Cluj. Și Dinamo are o urcare demnă de menționat, de circa 15%.
Topul ratingurilor din 2024 față de 2023:
CLUB | RATING 2023 | RATING 2024 | TREND |
FCSB | 5 | 4 | -20% |
Dinamo | 2,8 | 3,2 | +14% |
U Craiova | 2,4 | 3 | +28% |
CFR Cluj | 2,8 | 2,9 | +2% |
Rapid | 2,8 | 2,8 | – |
U Cluj | 2,9 | 2,5 | -15% |
Farul | 2,9 | 2,4 | -17% |
Poli Iași | 2,2 | 2,3 | +6% |
UTA | 2,7 | 2,3 | -17% |
Hermannstadt | 1,7 | 2,2 | +28% |
Oțelul | 2,1 | 2,1 | – |
Sepsi | 1,6 | 2,1 | +26% |
Unirea Slobozia | – | 2 | – |
Gloria Buzău | – | 1,9 | – |
Petrolul | 1,7 | 1,8 | +6% |
Botoșani | 1,6 | 1,8 | +12% |
Amintim, EAD este firma care are drepturile TV în SuperLiga până în 2027 și plătește pentru fiecare sezon 30,5 de milioane €, fără TVA.