Federaţia Română de Ciclism a anunţat începerea parteneriatului cu Campagnolo, brand italian de referinţă mondială în producţia de componente premium pentru ciclism. În urma acestui acord, Campagnolo devine partener tehnic al Federaţiei Române de Ciclism şi furnizor oficial de componente, susţinând performanţa şi dezvoltarea ciclismului de performanţă din România.
Totodată, Campagnolo va oferi discounturi avantajoase atât cluburilor afiliate, cât şi sportivilor licenţiaţi la Federaţia Română de Ciclism, contribuind activ la susţinerea comunităţii cicliste din România.
Fondată în anul 1933, în Vicenza, Italia, de către Tullio Campagnolo, compania Campagnolo reprezintă una dintre cele mai emblematice mărci din istoria ciclismului mondial.
De-a lungul deceniilor, componentele Campagnolo au echipat unele dintre cele mai importante echipe din ciclismul mondial şi au contribuit la victorii în marile tururi:
Le Tour de France – peste 30 de victorii în clasamentul general obţinute pe biciclete echipate cu grupuri Campagnolo;
Giro d’Italia – peste 30 de victorii în clasamentul general obţinute pe biciclete echipate cu grupuri Campagnolo.
Pentru generaţii întregi de ciclişti, Campagnolo a devenit sinonim cu performanţa de vârf, fiabilitatea şi eleganţa tehnică. Nume legendare precum Eddy Merckx, Bernard Hinault, Miguel Induráin sau Vincenzo Nibali au obţinut succese majore folosind componente Campagnolo, consolidând statutul brandului ca reper absolut în ciclismul de performanţă.
Elon Musk anunţă că SpaceX preia xAI
Un aspect mai puţin cunoscut publicului larg, dar extrem de important, este faptul că o mare parte din componentele Campagnolo sunt fabricate în România. De peste două decenii, compania operează unităţi de producţie moderne în judeţele Argeş şi Olt, unde sunt realizate componente esenţiale pentru grupurile de transmisie şi roţi de înaltă performanţă. România joacă astfel un rol activ şi valoros în lanţul global al uneia dintre cele mai prestigioase mărci din acest sport.
