Francisc Mozer (72 de ani) este fermierul care a salvat CAP-ul comunei la Revoluţie şi-l conduce fără întrerupere din 1970.
Acesta a menţinut în viaţă construcţia comunistă şi a dezvoltat-o în capitalism, având acum o fermă de peste 1.000 de capete de animale. Mozer povesteşte că avea 23 de ani când a ajuns la CAP-ul din Petreşti, după absolvirea studiilor de agronomie, iar Revoluţia l-a prins preşedinte al cooperativei, având în administrare peste 1.500 de vaci de lapte, sute de gâşte şi peste 2.500 de hectare de teren în lucru.
Cooperativa se numeşte, în prezent, Societatea Agricolă Petreşti.
Francisc Mozer afirma: „In 1990, cum a picat comunismul am pus un caiet la poartă să se noteze toţi cei care vor să rămână în CAP cu terenurile. Din 2.500 de hectare cât erau, am rămas cu 2.200 de hectare de teren, pe care le lucrăm şi în prezent. În 1992 ne-am organizat ca formă juridică, având acelaşi RO şi în present.”
Cele 2.200 de hectare de teren sunt deţinute de peste 600 de fermieri din zonă. Aceştia se asociază în cadrul societăţii fiindcă nu ar putea administra singuri culturile agricole din cauza costurilor uriaşe ale utilajelor agricole. În schimbul terenurilor sau a animalelor cedate cooperativei, micii fermieri din comuna sătmăreană primesc o cotă parte rezonabilă din profit. În 2016, afacerea administrată de Mozer a avut o cifră de afaceri de 2,1 milioane de euro, iar pentru 2017 a fost estimată o creştere, înainte de calculul oficial, de până la 2,4 milioane de euro.
Citeste aici si despre Petre Daea
Acesta consideră că unul dintre secretele continuităţii CAP-ului din Petreşti a fost faptul că populaţia din zonă este în majoritate şvabă, aceştia fiind, în opinia lui Mozer, mai ordonaţi şi mai coerenţi în acţiuni. Acest lucru l-a ajutat să ducă mai departe structura şi să-i asigure succesul şi în România capitalistă. În prezent, la CAP-ul din comuna Petreşti sunt în jur de 1.040 de animale, atât pentru lapte cât şi animale de carne, incluzând aici toate categoriile, de la vaci şi tauri adulţi până la cei de câteva zile.
Oful cel mare al fermierului-sef este faptul că animalele crescute autohton nu mai sunt apreciate în ţară, unde se caută doar carne ieftină, indiferent de calitate. Spune că a ajuns să vândă la intermediari, care vând mai departe în Grecia, pentru că abatoarele româneşti îi cer doar rebuturile şi oferă preţuri derizorii.
Mozer spune ca nu a accesat fonduri europene şi asta nu pentru că nu şi-ar fi dorit sau nu ar fi încercat, dar niciodată nu a fost declarat eligibil, deşi deţinea o serie de dotări, precum grajdurile, utilajele, el cerând banii pentru modernziarea aparaturii, dar după ce a fost refuzat de la finanţare de trei ori a renunţat să mai încerce, considerând că interesul acestora nu e de a menţine ceva existent, ci de a crea doar concurenţă, motiv pentru care continuă să ducă ferma mai departe doar din ceea ce se produce în cadrul ei.
