Anunțul a fost făcut luni seară de Administraţia Emmanuel Macron, după ce Moscova a criticat deciziile celor două ţări scandnave de a cere primirea în NATO.
„Orice stat care ar încerca să testeze solidaritatea europeană prin vreo ameninţare sau agresiune asupra suveranităţii trebuie să aibă certitudinea că Franţa va fi alături de Finlanda şi Suedia„, a anunţat Palatul Élysée, conform „Le Figaro”.
Amintim, săptămâna trecută, și premierul Boris Johnson a anunţat că Marea Britanie va apăra Finlanda şi Suedia în cazul unui atac rusesc.
Eventuala integrare a celor două țări în Alianţa Nord-Atlantică nu va contribui la îmbunătăţirea securităţii Europei, a avertizat luni Administraţia Vladimir Putin. „Suntem convinşi că intrarea Finlandei şi Suediei în NATO nu va consolida şi nici nu va îmbunătăţi arhitectura de securitate a continentului nostru”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de cotidianul Le Figaro. Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a avertizat că deciziile Finlandei şi Suediei sunt „erori” care vor avea „consecinţe semnificative„.
Totodată, Administraţia Putin a avertizat în mod repetat că eventuala admitere a Suediei şi Finlandei în NATO va atrage consecinţe în materie de securitate. „NATO nu este tipul de alianţă care garantează pace şi stabilitate, iar extinderea nu va aduce securitate pe continentul european. Alianţa Nord-Atlantică rămâne un instrument conceput pentru confruntare„, a declarat recent Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei. Kremlinul a atras atenţia că Rusia va trebui să „reechilibreze situaţia” dacă NATO va accepta Suedia şi Finlanda.