Francezul fost număr 6 mondial și-a anunțat prezența la București, alături de alte mari vedete ale „sportului alb”, ca Richard Gasquet, Stanislaw Wawrinka sau Denis Șapovalov.
Organizatorii turneului ATP 250 Țiriac Open a anunță că evenimentul ce se va desfășura în perioada 14-21 aprilie, va avea pe afiș încă un nume sonor în tenis:
„Suntem încântați să anunțăm că numărul 1 showman din circuitul ATP, Gael Monfils, va fi prezent la Bucureşti pentru ATP 250 Țiriac Open. Capacitatea lui de a captiva publicul în timp ce execută lovituri spectaculoase îl face un favorit printre spectatori. Suntem entuziasmați să îl avem alături de noi la București pentru turneul nostru, aducându-și stilul unic și spiritul competitiv pe teren. Bine ai revenit, Gael Monfils, în familia Țiriac Open!”.
Gael Monfils are 37 de ani, este jucător profesionist din anul 2004, iar cea mai bună clasare a carierei a consemnat-o în noiembrie 2016, locul al 6-lea în ierarhia mondială.
Până acum, are în palmares 12 titluri la simplu și a câștigat peste 21 de milioane de dolari din tenis. Este soțul ucrainencei Elinei Svitolina, câștigătoarea Turneului Campioanelor în 2018 și fostă ocupantă a locului al 3-lea WTA. Monfils ocupă acum poziția a 47-a ATP.
Țiriac Open în cifre
Învingătorul în turneul de categorie ATP 250 va primi 250 de puncte în clasamentul profesionist, iar premiile totale depășesc 650.000 de euro. În aceeași perioadă se desfășoară și BMW Open, în Germania, la Munchen, unde premiile sunt asemănătoare.
Acsta este unul dintre motive pentru care cel mai valoros jucător care va veni la București este canadianul Denis Șapovalov, ocupantul locului al 10-lea ATP în 2020.
Programul meciurilor la ATP Țiriac Open
Duminică (ora 11:00): Meciuri de calificare pentru tabloul principal de simplu.
Luni (ora 11:00): Meciuri de calificare pentru tabloul principal de simplu şi primul tur de meciuri de pe tabloul principal de simplu.
Marți (ora 11:00): Primul tur de meciuri de pe tabloul principal de simplu şi primul tur de meciuri de pe tabloul principal de dublu.
Miercuri și joi (ora 11:00): Al doilea tur de meciuri de pe tabloul principal de simplu şi primul şi al doilea tur de meciuri de pe tabloul principal de dublu.
Vineri și sâmbătă (ora 11:00): Meciuri din sferturi de finală la simplu şi o semifinală de dublu.
Duminică (ora 12:00): Finala de dublu, urmată de finala de simplu nu mai devreme de ora 15:00.
Câștigătorii turneului de la București în trei decenii
1993 – Goran Ivanisevic
1994 – Franco Davin
1995 – Thomas Muster
1996 – Alberto Berasategui
1997 – Richard Fromberg
1998 – Francisco Clavet
1999 – Alberto Martin
2000 – Juan Balcells
2001 – Younes El Aynaoui
2002 – David Ferrer
2003 – David Sanchez
2004 – Jose Acasuso
2005 – Florent Serra
2006 – Jurgen Melzer
2007 – Gilles Simon
2008 – Gilles Simon
2009 – Albert Montanes
2010 – Juan Ignacio Chela
2011 – Florian Mayer
2012 – Gilles Simon
2013 – Lukas Rosol
2014 – Grigor Dimitrov
2015 – Guillermo Garcia-Lopez
2016 – Fernando Verdasco
Amintim, începând din 2017, turneul nu s-a mai organizat, fiindcă proprietarul complexului sportive din Cotroceni – Banca Națională a României, a închis baza și nu a mai refăcut arena centrală de tenis, care n-a mai primit aviz de funcționare din cauza vechimii construcției. Totodată, BNR a refuzat orice negociere cu potențialii investitori, acceptând ca unică soluție vânzarea bazei pentru o sumă considerată exorbitantă de către majoritatea oamenilor de afaceri. Complexul sportiv din centrul Bucureștiului se află acum într-un stadiu avansat de degradare.