Performanţele extraordinare ale sportivilor noştri ne dau speranţă în capacitatea românilor de a-şi demonstra potenţialul, afirmă prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă după ce s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.
“Performanţele extraordinare ale sportivilor noştri ne dau speranţă în capacitatea românilor de a-şi demonstra potenţialul. Entuziasmul de acum, generat de aurul câştigat de două ori la Mondiale de David Popovici, este o resursă de inspiraţie şi motivare a copiilor şi tinerilor noştri. Guvernul României va face toate eforturile pentru a susţine performanţa, a recunoaşte meritele sportivilor şi a le crea infrastructura necesară pregătirii la nivel înalt. Alături de COSR şi Federaţii, Ministerul Sportului se va implica cu toate resursele în eforturile de relansare a dorinţei tinerei generaţii de a străluci la competiţiile europene şi internaţionale”, a transmis premierul Nicolae-Ionel Ciucă, în cadrul întâlnirii.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a reconfirmat angajamentul Guvernului de furniza finanţările necesare pentru pregătirea sportivilor care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de Vară, de la Paris.