„Robotersinfonie” este evenimentul istoric în care Orchestra Simfonică din Dresda a sărbătorit 25 de ani de existență – un concert în două părți, a doua fiind condusă de un mecanism cibernetic cu trei brațe.
Numele robotului dirijor este „MAiRA Pro S”, iar cotidianul britanic The Guardian scrie despre acesta că „nu are carismă sau pasiune, dar ține perfect ritmul și nu este predispus la izbucniri temperamentale contra instrumentiștilor”.
Totodată, directorul artistic al orchestrei din Dresda, Markus Rindt, a spus că inițiativa inedită „nu este de a înlocui ființele umane”, ci de a interpreta partituri foarte grele pe care le-ar considera imposibile mulți dirijorii umani.
Dealtfel, prima parte concertului a fost dirijată de un om, apoi MAiRA a preluat cele trei baghete cu care a continuat reprezentația.
Cele trei brațe au fiecare câte șapte articulații, ce îi permit să se miște fluent și să se întindă în direcțiile tuturor instrumentelor.
De asemenea, robo-dirijorul este dotat cu un mecanism de siguranță, pentru a o împiedica să rănească muzicienii la pasajele mai rapide, sau să își atingă brațele între ele.
Istoricul concertul de la Dresda a fost transmis live duminică, preluat de mai multe canale TV sau de YouTube din Germania și alte țări.