Germania va investi cel puţin 100 de miliarde de euro de acum şi până în 2030 „pentru protejarea climatului şi a tranziţiei energetice”, potrivit textului final negociat vineri în cadrul coaliţiei Angelei Merkel, informează AFP.
Acest efort, cerut prin intermediul manifestanţiilor ample care au avut loc în toate ţările, ar trebui să permită primei economii europene să accelereze scăderea emisiilor poluante, până acum net inferioare obiectivelor sale, informează news.ro.Sub presiunea manifestaţiilor ample în toată Germania, părţile fragilei coaliţii guvernamentale a Angelei Merkel s-au pus de acord privind marile puncte ale unei strategii climatice, vineri, după negocieri maraton.
Citește și: Băsescu a fost colaborator al Securității lui Ceaușescu