În decurs de doar o săptămână, mai mulți străini veniți în vacanță în stațiunile de pe plajele elene nu au putut rezista căldurii nemaiîntâlnite în această perioadă a anului.
Trupul unui american, în vârstă de 55 de ani, a fost găsit duminică pe insula Corfu, ridicând la trei numărul turiştilor străini descoperiți morţi în Grecia în ultimele zile. Totodată, alţi trei străini sosiți în concediu sunt căutaţi pe alte insule din arhipelagul elen, potrivit presei locale și naționale.
Cea mai mare parte a turiştilor erau în drumeţii sub soarele dogoritor, temperaturile din prezent fiind mai ridicate decât cele înregistrate de obicei în Grecia în lunile iulie și august.
Înaintea americanului, un olandez a fost găsit mort pe o insulă elenă. Cadavrul turistului din SUA a fost descoperit în mare, în apropierea portului Mathraki, de către un localnic, și urmează să fie transferat la spitalul din Corfu pentru autopsie. Conform agenţiei de presă Athens News Agency şi televiziunii publice ERT, bărbatul se afla în vacanţă în Mathraki și a fost văzut ultima dată marţi, într-o cafenea, de locuitorii din zonă.
Amintim, este cea mai recentă descoperire a trupului unui turist străin după găsirea cadavrului lui Michael Mosley – vedetă de televiziune din Marea Britanie. Moslei a fost descoperit mort la data de 9 iunie, pe insula Symi, din Marea Egee.
Sâmbătă a fost găsit cadavrul unui olandez, pe insula Samos, iar alte două franţuzoaice sunt date dispărute pe insula Sikinos.
După ultimul raport al poliției elene, un alt turist străin nu mai este de găsit pe insula Amorgos, iar națonalitatea acestuia nu a fost anunțată deocamdată.