Greta pusă sub embargo la Budapesta

0

Jurnaliştii care lucrează la companiile media deţinute de statul ungar trebuie să primească aprobare specială pentru a scrie despre diverse subiecte, potrivit Politico. Pe lista de subiecte se află şi cele legate de Greta Thunberg.

 

Jurnaliştii care lucrează la companiile media deţinute de statul ungar au nevoie de aprobare pentru a putea scrie despre o serie de subiecte considerate sensibile de către Guvernul Orban, reiese dintr-o serie de e-mail-uri interne, prezentate de Politico.

Potrivit acestor e-mail-uri, jurnaliştii trebuie să primească aprobare pentru a scrie, printre altele, despre tânăra activistă de mediu Greta Thunberg. Ea a reacţionat pe Twitter la aflarea informaţiei, susţinând că libertatea presei nu este negociabilă.

„Liste ca aceasta nu ar trebui să existe niciodată. Dar, dat fiind că există, bănuiesc că e o onoare să mă aflu pe ea. Asta arată importanţa democraţiei. Libertatea presei nu este negociabilă”, a scris Greta Thunberg.

Lista de subiecte pentru care jurnaliştii ar avea nevoie de aprobări mai include subiecte legate de politicile europene, migraţie, terorism şi biserică.

Măsura a fost criticată de organizaţii precum Reporteri fără Frontiere şi Human Rights Watch, care susţin că aceasta este o formă de îngrădire a libertăţii presei.

Citește și: Greta Thunberg are o rivală. Cine este Anti-Greta, adolescenta din Germania

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele