O femeie de 82 de ani din judeţul Galaţi a murit din cauza gripei, acesta fiind cel de-al 16-lea deces cauzat de gripă confirmat în acest sezon.
Bătrâna avea mai multe afecţiuni cronice şi nu era vaccinată anti-gripal.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat, miercuri, că o femeie în vârstă de 82 de ani, din judeţul Galaţi, confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, a murit în 2 februarie. Acesta este al 16-lea deces cauzat de gripă în acest sezon.
Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, femeia nu era vaccinată împotriva gripei şi avea multiple afecţiuni cronice.
Citește și: Tibi Ușeriu mai are 150 de kilometri până la finalul Yukon Arctic