Vânzările mondiale ale Grupului Renault se ridică în primul trimestru al anului în curs la 552.000 de vehicule, cu 17,1% mai mici faţă de perioada similară din 2021, iar cifra sa de afaceri este în scădere cu 2,7%, la 9,7 miliarde de euro, potrivit rezultatelor sale financiare aferente perioadei ianuarie – martie 2022, date vineri publicităţii.
„Într-un context dificil, marcat de conflictul din Ucraina, Renault Group a vândut 552.000 de vehicule în trimestrul I din 2022, în scădere cu 17,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Renault Group îşi continuă politica comercială orientată spre crearea de valoare care conduce la creşterea cotei sale de vânzări pe canalele cele mai rentabile. Astfel, în principalele cinci pieţe europene (Franţa, Germania, Spania, Italia, Marea Britanie), vânzările către persoane fizice reprezintă 69% din total, faţă de 54% în primul trimestru din 2021”, se arată într-un comunicat al grupului.
Marca Renault îşi consolidează poziţia dominantă în Europa pe piaţa vehiculelor electrificate cu gama E-TECH care reprezintă 36% din vânzările de vehicule de persoane, în creştere cu 13 puncte procentuale faţă de primul trimestru 2021, pe o piaţă în care vehiculele electrificate reprezintă 29% din total (+8 puncte procentuale faţă de perioada similară din 2021).
Gama de hibride (HEV şi PHEV), alcătuită din Renault Clio, Renault Captur, Renault Arkana şi Renault Megane, înregistrează o creştere a vânzărilor de 40% faţă de primul trimestru al anului trecut. Astfel, Renault îşi confirmă poziţionarea ca actor de referinţă al mobilităţii electrice şi hibride.