Guvernul lui Volodimir Zelinski anulează un contract de exploatare de gaze în Marea Neagră

0

Guvernul Ucrainei a anulat contractul pentru exploatarea de gaze şi petrol offshore din Marea Neagră. Înțelegerea a fost semnată de executivul anterior cu grupul american Trident Acquisitions. Aceasta ar fi urmat să fie una dintre cele mai mari investiţii străine făcute vreodată în economia ucraineană, în valoare de cel puţin 200 de milioane de dolari.

Iar dacă s-ar fi descoperit zăcăminte în zona denumită Blocul Delfin, investiția putea ajunge la un miliard de dolari.

Compania petrolieră din Statele Unite a spus, potrivit Kiev Post, că făcuse deja un parteneriat cu o firmă românească (GSP Offshore) şi cu una irlandeză (San Leon Energy) pentru acest proiect. Dar noul guvern ucrainean a spus că licitaţia pentru contract a fost făcută „prea repede” şi că va fi reluată.

La licitația inițială, Trident obținuse pe 50 de ani drepturile de explorare și extragere pe o suprafață de 9.800 de kilometri pătrați, într-o zonă apropiată de platforma continentală românească.

Citește și Preşedintele Ucrainei vrea alegeri legislative anticipate

Şeful companiei care trebuia să se ocupe de exploatare este un fost deputat rus, Ilia Ponomarev, care a fugit în Ucraina după ce s-a opus anexării Peninsulei Crimeea şi care a primit cetăţenie ucraineană.

Președintele Volodimir Zelinski are legături cu oligarhi din domeniul gazelor

Presa de la Kiev mai scrie că una dintre firmele care au pierdut licitaţia iniţială este controlată de un oligarh controversat, Ihor Kolomoiski, care are legături strânse cu preşedintele Volodimir Zelinski. Este vorba de firma Ukrnaftoburinnya, un mare producător ucrainean de gaz, care se leagă de numele oligarhilor Ihor Kolomoinski și Pavel Fuchs.

Decizia guvernului de la Kiev vine, pe de altă parte, la nici două săptămâni după ce SUA ceruseră Poloniei și Ucrainei să-și extindă infrastructura de transport a gazelor naturale, pentru a fi protejate de dependența rusă de gaze. SUA, Polonia și Ucraina au semnat la 31 august la Varşovia un memorandum în acest sens, pentru creşterea securităţii livrărilor de gaze naturale în regiune.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele