Guvernul oferă 43 de milioane de euro pentru fermierii afectați de pesta porcină

Informateca

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că vor fi alocate 43 de milioane de euro, din fonduri europene şi din bugetul naţional, pentru ajutorarea crescătorilor de porci afectaţi de pesta porcină africană, dar şi pentru serviciile publice de combatere şi prevenire a răspândirii acestei boli.

“Combaterea şi prevenirea pestei porcine africane, precum şi sprijinirea crescătorilor de animale ale căror ferme au fost afectate de acest virus sunt permanent în atenţia Guvernului, Ministerului Agriculturii şi ANSVSA. Domnul ministru Petre Daea s-a întors recent de la Bruxelles cu veşti bune, după întâlnirea cu comisarul european pe Agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan. Din fonduri europene, mai exact din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, precum şi din bugetul naţional, vom disponibiliza aproximativ 43 de milioane de euro. Sunt bani care vor ajunge direct la crescătorii de porcine, cu prioritate la fermele mici şi mijlocii, dar şi indirect prin serviciile publice de combatere şi prevenire a răspândirii pestei porcine africane”, a declarat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Citește și: Nutreț pentru vaci care ajută în lupta cu încălzirea globală

Articolul Guvernul oferă 43 de milioane de euro pentru fermierii afectați de pesta porcină apare prima dată în Agroteca.


Sursa: Guvernul oferă 43 de milioane de euro pentru fermierii afectați de pesta porcină


Citeste si...  Nu coronavirus, ci incendiile devastează Delta Dunării din cauza secetei
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *