Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat pentru a treia oară în semifinalele turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-1, 6-4, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 34 WTA.
„Ştiam că joacă repede şi plat, aşa că trebuia să o fac să alerge mai mult. Am învăţat lecţiile din meciurile anterioare şi astăzi am fost mai concentrată pe ceea ce a trebuit să fac pe teren. Întotdeauna este complicat când câştigi uşor primul set. Primele ghemuri din setul al doilea sunt foarte importante, aşa că am încercat să fiu cât pot de agresivă şi să iau conducerea. (n.r. – despre faptul că Alexandrova juca din ce în ce mai bine) Şi eu am jucat din ce în ce mai bine, mă simt mai puternică din punct de vedere psihic de la meci la meci şi faptul că am câştigat împotriva acestor două jucătoare (n.r. – Vondrousova şi Alexandrova) care m-au învins în trecut este un mare plus pentru mintea mea. Sunt foarte bucuroasă de serviciul meu şi cred că acesta este cheia, astfel că-l voi păstra. Mă voi uita puţin la următorul meci (n.r. – care îi stabileşte adversara din semifinale), dar cu siguranţă antrenorul meu o să-l urmărească, eu am nevoie de un masaj, a fost o zi lungă şi vreau să mă bucur de această seară”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.
Arina Sabalenka din Belarus, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5, a învins-o pe Anett Kontaveit din Estonia, locul 27 WTA, şi va fi adversara Simonei Halep.
Halep se menţine pe locul 3 WTA