Simona Halep (27 de ani, 7 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, reușind o victorie extrem de convingătoare în fața bielorusei Victoria Azarenka (29 de ani, 40 WTA), scor 6-3, 6-1.
„N-a fost ușor, dar m-am simțit foarte bine pe teren. E greu să joci împotriva Victoriei Azarenka, dar am fost pozitivă și încrezătroare. Mi-a crescut încrederea meci după meci, mă simt mai bine și abia aștept să joc în meciul următor.Antrenorul se va ocupa de analiza viitoarei adversare. Eu trebuie să mă liniștesc și să mă odihnesc, asta e tot ceea ce trebuie să fac. Nu mă uit pe tabloul de concurs. Dacă nu te uiți, nu simți presiunea. Vreau să încerc de fiecare dată să fiu cea mai bună versiune a mea pe terenul de joc”, a declarat Simona Halep.
Câștigătoarea acestui meci o va înfrunta în optimi pe învingătoarea din partida Cori Gauff (15 ani, 273 WTA) – Polona Hercog (28 de ani, 60 WTA).
Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 176.000 de lire sterline (196.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.
Citește și: Contracandidatul lui Kovesi la sefia Parchetului European are deja o altă opţiune