Halep va pierde locul 4 în clasamentul mondial

0
- Reclama -

Simona Halep a fost învinsă de Kristina Mladenovic (Franța) cu 6-3, 6-3, luni, în runda a treia a turneului WTA Premier de la Indian Wells.

Traversând o pasă mai proastă de ceva vreme, inclusive din cauza unor accidentări,  jucătoarea noastră a găsit explicaţiile pentru acest nou eşec.

„După cât de mult am putut să mă antrenez înaintea turneului, sunt bucuroasă că am ajuns în turul al treilea. Adversara mea a jucat bine, cu încredere, iar eu am ratat mult. După primul set m-au lăsat picioarele. Picioarele nu sunt refăcute pentru tenis, am mult de muncit, dar mă simt bine, nu vreau să facă o dramă din eliminare. Am fost foarte obosită după primul meci, nu am putut să merg prea mult. Căldura m-a ‘omorât’, pentru că nu eram obișnuită să stau așa mult în soare. M-a durut capul, picioarele mi s-au încins, iar mușchii m-au lăsat”, a declarat Halep pentru  site-ul WTA.

Simona Halep va primi pentru accederea în turul trei de la Indian Wells un cec în valoare  de 41.350 dolari și 65 de puncte WTA, dar va pierde locul 4 în clasamentul mondial. În 2017, constănţeanca a reuşit să câştige doar trei meciuri. O accidentare la genunchi a ţinut-o în afara terenului mai bine de o lună.

 

- Reclama -

Sursa foto: bucurestifm.ro

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele