Halep a zdrobit-o pe cehoaica Strycova

Alexandru Ionescu

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat fără probleme  în sferturile de finală ale turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari, după ce a dispus de Barbora Strycova (Cehia), cu 6-1, 6-0.

Halep și-a asigurat un cec de 58.185 dolari și 190 de puncte WTA, iar în sferturi va juca împotriva franțuzoaicei Caroline Garcia (23 ani, 21 WTA), care a dispus în optimi de Catherine Bellis (SUA), cu 6-4, 6-2.

„Mi-am propus să fiu puţin mai agresivă şi să domin partida. M-am descurcat destul de bine şi sunt fericită că mai am ocazia de a juca un meci aici. Returul consider că este cea mai importantă componentă a jocului meu şi acum îmi merge bine. Cred că totul mi-a mers astăzi”.

Distribuie articol: