FC Barcelona a anunţat, miercuri, numirea germanului Hansi Flick în funcţia de antrenor principal al echipei catalane.
“FC Barcelona şi Hansi Flick au ajuns la un acord pentru ca germanul să devină antrenorul primei echipe masculine de fotbal până la 30 iunie 2026”, se arată pe site-ul oficial lal clubului.
Tehnicianul a semnat contractul la sediul clubului, alături de preşedintele FC Barcelona, Joan Laporta, prim-vicepreşedintele responsabil cu zona sportivă, Rafa Yuste şi directorul sportiv al clubului, Anderson Luís de Souza, Deco.
Flick nu a mai condus o echipă de când a fost demis din funcţia de selecţioner al Germaniei în septembrie 2023.
