Hanul cu Tei, aflat pe strada Lipscani nr. 63-65 din Bucureşti, construit la 1833, este scos la vânzare de Romanian Sotheby’s International Realty pentru 1.650.000 de euro.
Străjuind străzile pietruite numite după blănarii şi lipscanii de altădată, hanul îşi arată mai întâi ferestrele ample, înalte şi arcuite de la parter, colorate de faux vitralii. Etajul păstrează însă gloria de altădată, atent decorat cu elemente bogate precum braţele ce sprijină balconul de fier forjat, bordura comună ce funcţionează ca ancadrament al ferestrelor înalte şi înguste.
Astăzi, interiorul hanului este dedicat evenimentelor corporate şi private pe care le găzduieşte în trei mari zone – centru de conferinţe, recepţia-foyer şi salonul de evenimente.
Salonul de evenimente păstrează accente ale trecutului prin candelabre somptuoase, capiteluri reinterpretate şi piesele de boiserie ce încapsulează rafinamentul de tip old school. Sala este deservită de o bucătărie proprie.
Cea care păstrează farmecul vechiului han este curtea interioară, prin uşile pe care micii comercianţi le ţin deschise.
Cândva aici erau tei maiestuoşi care umbreau curtea, numele proprietăţii venind de la ei. Atanasie Hagi, Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici sunt cei care au construit în 1833 acest han, având deja prăvălii pe terenul pe care l-au extins cumpărând de la vecini.
„Au construit în locul lor, din temelie, şi în perfectă tovărăşie Hanul cu Tei, sau după cum spuneau ei bezestenul, din uliţa cea mare a Marchitanilor (strada Lipscani) ce se vede însemnat cu mărcile (iniţialele) noastre deasupra amîndorora porţilor, cu toată cheltuiala de tovîrăşie pă din două, frăţeşte, un ban şi un ban, de la urzire (început) şi pînă la sfîrşit de cheie”, scrie Constantin Bacalbaşa în „Bucureştii de altădată”.
Buna tovărăşie, ale cărei iniţiale se văd şi azi, nu a durat mult căci în 1835 hanul este partajat, fiecare proprietar primind câte 14 prăvălii şi două magazii; au păstrat în comun doar „umblătoarea (toaleta) şi odaia în care locuieşte îngrijitorul hanului”.
