Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari

0

Vara îşi face simţită prezenţa şi ne pregătim de petreceri în aer liber şi alte jocuri, însă una dintre probeleme sunt şi înţepăturile de ţânţari. Ca să nu ai probleme vara aceasta, iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari.

Există câteva lucruri pe care le poţi face pentru a evita să ai ţânţari în casă sau în jurul casei.

Îndepărtează apa stătută. Ţânţarii au nevoie de apă stătută pentru a se înmulţi. Şi nici nu e nevoie de multă apă pentru a susține o colonie de țânțari. Chiar și un mic capac al unei sticle de apă poate duce la apariţia ţânţarilor, spune Jody Gangloff-Kaufmann, entomolog la Universitatea Cornell din New York.

Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari

Asta înseamnă că, dacă ai un mic lac în curte sau în grădină, atunci ar trebui să aibe o pompă pentru recircularea apei. Iar dacă nu ai posibilitatea de a monta o pompă, atunci schimbă apa de două ori pe săptămână. Specialiştii spun că ţânţarii au nevoie de opt zile pentru a se înmulţi. Aşa că schimbarea apei frecvent te va ajuta să nu atragi colonii de ţânţari.

Atenţie şi la sursele de apă de care nu ştii! E posibil ca mica găleată a celor mici să se fi umplut cu apă de la ultima ploaie şi poate stă uitată prin grădină! Aceste locuri pot duce la apariţia ţânţarilor. Caută să nu ai cutii, ghivece sau alte obiecte care pot colecta apă.

De asemenea, dacă ai plante bromelia în grădină, fii atent/ă la ele. Acestea pot colecta apa şi pot deveni un mediu propice pentru micile insecte.

Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari
Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari

Cum scapi de ţânţari cu ajutorul plantelor

Dincolo de eliminarea apei stătătoare, poţi încerca o serie de alte tehnici pentru a împiedica țânțarii să te muste, deși nici una nu este o soluție perfectă. Asigură-te că plasele de protecţie nu sunt deteriorate şi că nu există locuri pe unde insectele ar putea pătrunde în interiorul casei.

Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari
Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari

Pentru că ţânţarii nu sunt zburători puternici, fluxul de aer emis de un ventilator este ca o forță de vânt pentru ei. Ceea ce îi împiedică să zboare în zona respectivă. Dacă stai direct în briză, insectele nu vor ajunge la tine.

Sau mai poţi folosi plante în locul insecticidelor pentru a te feri, pe tine şi familia ta, de înţepăturile de ţânţari.

CITEŞTE ŞI Cum îţi protejezi familia de ţânţari în casă şi grădină 

Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari
Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari

 

Articolul Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari apare prima dată în Casoteca.


Sursa: Iată cele mai eficiente modalităţi de a scăpa de ţânţari

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele