Evenimentele meteo extreme, seceta, încălzirea globală și alte urmări ale poluării vor contribui la creșterea prețurilor alimentelor, susține un studiu al Națiunilor Unite.
Efectele încălzirii globale nu sunt resimțite doar la nivelul apelor oceanice sau a creșterii temperaturilor medii, conform unui studiu realizat de o comisie a Națiunilor Unite, care arată că producerea alimentelor și implicit costurile finale, de vânzare, vor fi de asemenea afectate.
Citește și Firea introduce o taxă de intrat cu maşina în Bucureşti
Comisia Interguvernamentală a Națiunilor Unite pentru Schimbările Climatice a publicat un raport prin care avertizează că încălzirea globală afectează deja producția de hrană la nivel global într-un mod negativ și că, pe viitor, aceste probleme se vor agrava.
Cei peste 100 de experți care au lucrat la elaborarea acestui studiu explică faptul că, în prezent, din cauza secetelor, valurilor de căldură, incendiilor de vegetație sau pădure, inundațiilor sau a dezghețării stratului de permafrost, activitățile agricole sunt mai greu de îndeplinit.
Cerere crescută, ofertă în scădere – prețuri mărite
Pe termen mediu și lung, aceste condiții meteo extreme și creșterea cantității de dioxid de carbon din atmosferă vor conduce spre situația în care hrana produsă va fi de o calitate inferioară și mult mai puțină. În acest punct, situația devine o problemă simplă de economie, o cerere tot mai mare va fi întâlnită de o ofertă de alimente în scădere. Rezultatul? O creștere a prețurilor graduală sau bruscă, în funcție de alimente și de generalizarea condițiilor meteo extreme.
În ciuda perspectivei sumbre în fața căreia ne pun oamenii de știință, ei țin să sublinieze în raportul lor faptul că încă se mai pot lua măsuri pentru a preveni o încălzire suplimentară a climei și a ne salva, precizarea fiind că aceste măsuri implică un efort comun al tuturor actorilor globali: state, ONG-uri sau corporații.