UPDATE: India nu va mai cumpăra petrol rusesc / Japonia trebuie să urmeze exemplul

Alexandru Ionescu

Washingtonul vrea ca Japonia să înceteze importurile de produse energetice ruseşti, a declarat miercuri secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, la scurt timp după anunţul lui Donald Trump că India va înceta achiziţiile de petrol de la Moscova, notează AFP.

Bessent a indicat într-un mesaj pe X că s-a întâlnit cu ministrul japonez al Finanţelor, Katsunobu Kato, în vizită la Washington, şi i-a transmis „aşteptarea guvernului (american) ca Japonia să înceteze importurile de energie din Rusia”.

Știre inițială

Donald Trump a declarat miercuri că premierul indian, Narendra Modi, i-a promis că New Delhi va înceta să mai cumpere petrol rusesc, după ce a impus taxe vamale punitive împotriva Indiei.

„Eram nemulţumit că India cumpăra petrol, iar astăzi mi-a dat asigurări că nu vor mai cumpăra petrol din Rusia”, a declarat liderul republican în Biroul Oval, răspunzând la o întrebare a presei, relatează AFP.

- Publicitate -

„Este un mare pas înainte. Acum trebuie să conving China să facă acelaşi lucru”, a adăugat el.

Preşedintele american a precizat că „nu se poate face imediat. Este un proces care durează ceva timp, dar va fi finalizat în curând”.

India nu a confirmat imediat.

Cu toate acestea, premierul indian s-a întâlnit sâmbăta trecută cu noul ambasador al Statelor Unite, Sergio Gor, un apropiat al lui Donald Trump, la câteva ore după sosirea acestuia la New Delhi.

Preşedintele american a impus la 27 august o taxă de 50% asupra exporturilor indiene, ca represalii pentru achiziţiile de petrol rusesc efectuate de New Delhi, pe care le consideră un factor care alimentează războiul declanşat de Vladimir Putin în Ucraina.

- Publicitate -

Statele Unite sunt primul partener comercial al Indiei.

Declaraţiile preşedintelui american vin în contextul în care acesta urmează să-l primească vineri pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Aceasta va fi a treia vizită a preşedintelui ucrainean la Washington de la revenirea la putere a lui Donald Trump.

Ucraina este ţinta unor noi valuri de bombardamente ruseşti asupra infrastructurilor sale energetice.

Gala Excelența în Business 2025: PEFA onorează liderii care schimbă România

Duminică, Trump a asigurat că ar putea să-l ameninţe pe Vladimir Putin că va livra Kievului rachete americane Tomahawk cu rază lungă de acţiune, dacă Rusia nu va accepta să pună capăt războiului declanşat de invazia rusă a Ucrainei în 2022.

Etichete:
Distribuie articol: