Este îngrijorare în zona centralei nucleare de la Zaporojie. Oamenii se tem de un eventual incident din cauza scăderii nivelului apei din sistemul de răcire. Este una dintre consecinţele aruncării în aer a barajului Kahovka. Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, aflat la Kiev, a declarat că situaţia e alarmantă, ţinând cont că centrala ar putea fi lovită în luptele dintre ruşi şi ucraineni.
Nivelul apei din rezervorul folosit pentru răcirea reactoarelor scade văzând cu ochii. Centrala nucleară Zaporojie se află sub controlul ruşilor. La Moscova, oficialii pretind că pericolul vine de la bombardamentele ucrainenilor şi că specialiştii ruşi ţin situaţia sub control. Dar, în rândul localnicilor ucraineni domneşte teama.
„Sunt îngrijorat, normal, se poate întâmpla. Dacă nu mai e apă, reactorul nu se mai răceşte şi poate avea loc o explozie”, a spus un localnic.
„Încă nu ne dăm seama, în totalitate, ce s-a întâmplat. Sunt imagini groaznice, pe care, deocamdată, nu le înţelegem. Cred că după Cernobîl, e cel mai mare dezastru natural din Ucraina”, a spus o altă persoană.
Lupte grele în regiunea Zaporojie – contraofensivă Ucraina
Rafael Grossi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică a discutat la Kiev cu preşedintele Zelenski despre siguranţa centralei de la Zaporojie. Şi mai mult decât atât va merge la faţa locului.
Rafael Grossi: Sunt foarte îngrijorat, ştiţi cum e zona. Au loc lupte în vecinătatea centralei, ne temem că există posibilitatea să fie lovită.
Zaporojie e cea mai mare centrală atomică din Europa. Are şase reactoare, de producţie sovietică, 5 dintre ele sunt aproape în totalitate oprite, iar cel de al şasea funcţionează într-un sistem special, dar oricum e nevoie de apă de răcire.