INS: Populaţia şcolară, în anul şcolar 2025-2026, a atins 2,93 milioane copii şi elevi

Alexandru Ionescu

Institutul Naţional de Statistică (INS) informează că, în anul şcolar 2025-2026, cursurile organizate de unităţile de învăţământ preuniversitar din România, în care şi-au desfăşurat activitatea 219 900 cadre didactice, au fost urmate de un număr de 2,93 milioane copii şi elevi, din care 73,6% studiau în unităţile de învăţământ din mediul urban.

 

Din totalul copiilor şi elevilor , aproape jumătate (45,0%) au frecventat învăţământul primar şi gimnazial. Învăţământul liceal a reprezentat 17,9% din total, iar educaţia timpurie, respectiv nivelurile antepreşcolar şi preşcolar, 15,7%.

„În anul şcolar 2025-2026, un număr de 2937,8 mii copii şi elevi au urmat cursurile organizate de unităţile de învăţământ preuniversitar din România, în care şi-au desfăşurat activitatea 219,9 mii cadre didactice. Raportul mediu dintre populaţia şcolară şi numărul cadrelor didactice a fost de 14 copii şi elevi la un cadru didactic”, informează, luni, INS, cu ocazia Zilei Mondiale a Educaţiei.

- Publicitate -

La catedrele din unităţile de învăţământ preuniversitar – de masă şi special – din mediul rural se regăseau puţin peste o treime (34,1%) din personalul didactic din creşele, grădiniţele, şcolile primare şi gimnaziale (de masă şi speciale), liceele, şcolile profesionale şi postliceale de la nivel naţional. Ponderea cadrele didactice de sex feminin reprezenta 83,3% din total.

Majoritatea persoanelor încadrate ca personal didactic (50,2%) aveau vârsta cuprinsă între 40-54 de ani, se precizează în comunicat.
În anul şcolar 2025-2026 populaţia şcolară a cuprins 2,93 milioane copii şi elevi, din care 49,8% erau copii şi elevi de sex masculin, iar 73,6% studiau în unităţile de învăţământ din mediul urban. În unităţile din mediul rural îşi desfăşurau activitatea 34,1% dintre cadrele didactice care profesau la nivel naţional. Mai mult de jumătate dintre acestea (50,2%) aveau vârsta cuprinsă între 40 şi 54 de ani.
În profil teritorial, cei mai mulţi copiii/elevi studiau, în anul şcolar 2025-2026, în unităţile de învăţământ preuniversitar din regiunile Nord-Est (588,5 mii persoane), respectiv Bucureşti-Ilfov (556,1 mii persoane).

INS arată că regiunea Bucureşti-Ilfov a înregistrat cea mai mare pondere a personalului didactic care îşi desfăşura activitatea în unităţile de învăţământ preuniversitar din mediul urban (91,8%), în timp ce în regiunea Vest această pondere a fost de 70,4%, cu 21,4 puncte procentuale mai mică decât în Bucureşti-Ilfov. La polul opus, se află regiunea Sud-Muntenia vu cea mai mare pondere a personalului didactic din mediul rural.

Din totalul copiilor şi elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar, aproape jumătate (45,0%) au frecventat învăţământul primar şi gimnazial. Învăţământul liceal a cuprins 17,9% din total, iar educaţia timpurie, respectiv nivelurile antepreşcolar şi preşcolar, 15,7%.
Majoritatea copiilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar (94,4%) erau înscrişi în unităţi de învăţământ publice, iar 5,6% în unităţi private.

 

- Publicitate -

Cel mai înalt brad din țară se află într-o pădure din județul Buzău administrată de Romsilva

INS menţionează că, în anul şcolar 2025-2026, unităţile de învăţământ preuniversitar au aparţinut, în principal, nivelurilor primar şi gimnazial (56,2%), liceal (21,5%), respectiv antepreşcolar şi preşcolar (17,4%).

Etichete:
Distribuie articol: