internship

Internship-ul, recunoscut legal și în România

Informateca
internship

Președintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege privind internshipul. Acesta urmează să intre în vigoare în 30 de zile de la promulgarea în Monitorul Oficial.

Programul de internship va putea fi urmat de tinerii care au cel puțin 16 ani, dar va fi accesibil și tinerilor începând cu vârsta de 15 ani, dacă au acordul părinților sau al tutorilor.  

Apare și noțiunea de certificat de internship. Acesta este definit ca documentul întocmit de organizația gazdă la finalizarea programului de internship, care atestă perioada în care internul a desfășurat activitate în baza contractului de internship, activitățile desfășurate, precum și calificativul obținut în urma evaluării.

Citește și Fostul ministru Florian Bodog a plagiat

Durata timpului de muncă pentru un intern este de maximum 40 de ore pe săptămână și se stabilește prin contractul de internship.

În situația internilor cu vârsta sub 18 ani, durata timpului de muncă pentru a desfășura activitate în baza unui contract de internship este de maximum 30 de ore pe săptămână, dar nu mai mult de 6 ore pe zi.

Articolul Internship-ul, recunoscut legal și în România apare prima dată în Pedagoteca.

Sursa: Internship-ul, recunoscut legal și în România


Citeste si...  Funeriu susține că educația este marele eșec al lui Iohannis
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *