„Pentru performanță ai nevoie de bani mulți, de investiții, de oameni foarte bine pregătiți”, spune fosta campioană la gimnastică, acum antrenoare de copii la Ploiești.
Invitată în direct la Radio Sport Total FM, în cadrul campaniei numită „De ce nu fac românii sport”, Corina Ungureanu, antrenoare de copii la CS Petrolul Ploiești și fostă gimnastă dublă campioană mondială (1997, 1999) și dublă campioană europeană (1998, 1999) cu echipa, a vorbit despre situația actuală a sportului de masă în România, mai ales în zona pregătirii juniorilor și debutanților:
„Ce se întâmplă cu sportul din România? Mi-ar trebui două zile ca să explic, pentru că nu e chiar atât de simplu. Motivele sunt multe. Problemele nu sunt neapărat mari, dar sunt multe probleme mici care, adunate, nu mai dau bine… E ca un puzzle: ca să-l construiești, trebuie să găsești toate piesele potrivite și să le pui la un loc. Sportul românesc, cel puțin rezultatele din anii ’90, 2000, 2005, au fost rodul sistemului construit înainte de ’89. A fost un sistem care a funcționat. Acum, de ce nu mai fac românii sport? Depinde la cine ne referim: de ce nu mai fac copiii sport sau de ce nu mai fac adulții sport? Sunt două paliere diferite. Eu sunt în sală zi de zi. Avem grupe de copii. Gimnastica este un sport de bază pentru multe alte sporturi. Primim copii pentru gimnastică pentru toți, pentru inițiere. De acolo selectăm vârfurile pentru grupa de avansați, apoi pentru performanță și tot așa. În vremea mea nu exista această variantă. Antrenorii mergeau și selectau copiii la 4–6 ani. Era o perioadă scurtă de inițiere, apoi rămâneau cu o grupă de 4–8 fetițe pe antrenor, care intrau direct în performanță. După un an, rămâneau și mai puține. Numărul copiilor care fac gimnastică astăzi, sub o formă sau alta, este mai mare decât atunci. Problema este la rezultate. Aici discuția devine tehnică. De ce s-a mărit numărul practicanților? Pentru că au apărut foarte multe cluburi private care fac gimnastică pentru toți – gimnastică de mișcare, gimnastică generală. Ceea ce este foarte bine. Dar aceste cluburi nu sunt încă la nivelul la care să producă gimnastică de performanță. Sunt convinsă că în următorii 10-20 de ani se poate întâmpla, dar e nevoie de investiții mari. Cluburile profesioniste însă au dispărut. Chiar făceam o analiză recentă: multe cluburi care au dat campioane mondiale și olimpice au dispărut: Sibiu, Galați, Baia Mare. Nu mai apar în competiții. Numărul antrenorilor care fac performanță în juniorat și seniorat este extrem de mic. Îi numărăm pe degete, la propriu. Dacă vorbim strict de gimnastică, ne confruntăm cu foarte multe probleme. Fiind parte din Comitetul Executiv al Federației Române de Gimnastică, înțeleg mult mai bine ce se întâmplă și cu ce ne confruntăm. Unele probleme sunt surprinzătoare, la altele încercăm să găsim soluții. Suntem cu toții implicați și sperăm să ne menținem în elita mondială – la calificări, la participări olimpice – și să reușim să mai cucerim medalii”.
„Nu aș fi atât de pesimistă să spun că românii nu mai fac sport”
„Asta despre gimnastică. Despre sport, în general, eu văd foarte mulți părinți care fac sport, care merg la sală, care aleargă la crosuri, care fac mișcare. Sunt părinți care înțeleg că pentru copii este important să meargă la activități sportive – îi ajută la disciplină, la sănătate, la învățare, la responsabilitate. Acolo unde există baze sportive și oameni implicați, lucrurile merg. Acolo unde nu există nicio activitate sportivă, acolo e problema. Nu aș fi atât de pesimistă să spun că românii nu mai fac sport. Dar la nivel de performanță înaltă este foarte greu să mai ajungi. Pentru că am uitat un lucru elementar: investiția în infrastructură. Pentru sportul de masă, te poți descurca și cu o pistă neomologată. Dar pentru performanță ai nevoie de bani mulți, de investiții, de oameni foarte bine pregătiți. Aici am rămas în urmă.”, a spus Corina Ungureanu.
Ascultați interviul integral pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:
