Leroy Merlin, retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a alocat un buget de 24,5 milioane de euro în 2026 pentru extinderea și consolidarea rețelei de magazine, dezvoltarea infrastructurii IT și accelerarea digitalizării. Compania, care a raportat o cifră de afaceri de 3,74 miliarde lei în 2025, estimează o evoluție similară a veniturilor și pe parcursul acestui an.
2026 marchează 15 ani de prezență a retailerului pe piața din România. În această perioadă, compania și-a extins prezența la nivel național, ajungând la un total de 25 de magazine în 16 orașe. Planul de dezvoltare pentru acest an include inaugurarea a două noi unități, în Brăila și Bistrița, urmate de o deschidere planificată la Galați în 2027.
Direcții strategice și priorități de investiții
Bugetul alocat urmărește atât optimizarea rețelei fizice, cât și consolidarea modelului omnichannel, care le permite clienților să interacționeze cu brandul prin canale integrate, de la magazine și comenzi telefonice, până la platforma de e-commerce.
„Acești 15 ani de Leroy Merlin în România înseamnă mult mai mult decât o aniversare. Ei reflectă evoluția clienților noștri, a așteptărilor lor, dar și capacitatea noastră de a evolua împreună cu ei. Astăzi, am construit un model cu adevărat omnicanal, care îi permite fiecărui client să aleagă cea mai simplă modalitate de a-și realiza proiectul: în magazin, online sau de la distanță. Într-un context în care puterea de cumpărare este, mai mult ca oricând, o preocupare importantă, modelul nostru Everyday Low Price rămâne în centrul angajamentului nostru: să oferim prețuri mici în fiecare zi, împreună cu produse și soluții de calitate”, a declarat Mathieu Bauduin, CEO-ul Leroy Merlin România.
Vezi și Cum alegi cele mai bune uși de interior de la Leroy Merlin – Ghid complet
Digitalizarea reprezintă o componentă centrală a strategiei actuale. Platforma de tip marketplace a companiei a ajuns la 55 de parteneri, dintre care 60% sunt selleri locali, oferind un catalog extins de peste 75.000 de produse online. În plan logistic, retailerul dispune de o capacitate de peste 48.500 de metri pătrați, colaborând cu aproximativ 13 operatori de curierat și integrând livrări prin peste 6.000 de locații Easybox partenere prin Sameday.
Sustenabilitate și eficiență energetică
În paralel cu expansiunea comercială, Leroy Merlin a accelerat măsurile de sustenabilitate. Compania a lansat hub-ul online „Economie de Energie”, dedicat soluțiilor pentru renovarea termică a locuințelor și reducerii facturilor la utilități. De asemenea, 100% din lemnul comercializat provine din surse certificate FSC sau PEFC, iar produsele cu impact negativ ridicat (precum becurile cu halogen, cimentul CEM I gri și cărbunele cocs) au fost eliminate din ofertă.
La nivel operațional, magazinele au fost dotate cu sisteme eficiente de climatizare și iluminat, iar panourile fotovoltaice instalate acoperă deja 28% din necesarul propriu de energie al companiei.
Evoluția echipei și programul de acționarat pentru angajați
Creșterea rețelei s-a reflectat și în dimensiunea echipei, numărul angajaților urcând de la aproximativ 2.400 în 2020 la aproape 3.800 în 2025. Pentru al doilea an consecutiv, angajații Leroy Merlin România beneficiază de programul internațional „ALL ADEO”, inițiat de Grupul ADEO. Programul oferă acțiuni gratuite angajaților cu minimum trei luni de vechime, acestea putând fi dobândite definitiv după o perioadă de trei ani în companie.
