Ioan Mezei, Stihl: „2017 este un an foarte bun. Eu personal sunt mai puţin panicat că vine criza”

Redactie

2017 este un an bun, ba chiar foarte bun, pentru multe companii care își desfășoară activitatea în România.

O evoluție care se încadrează în estimările optimiste ale guvernanților români pe care multă lume le cam pune la îndoială. Cât despre o posibilă criză care s-ar prefigura la orizont, după cum susțin unii analiști, nu toată lumea pare să fie de această părere.

Ioan Mezei, de exemplu, directorul general al filialei locale a firmei nemțești Stihl, care mizează pe o creștere de 17%, în acest an, susține că nu este cazul să ne panicăm, în opinia lui “multe din aprecierile care sunt facute fiind interesate’’. Până la urmă, această evoluție este susținută de creșterea consumului, care nici nu-i chiar așa de mare, dacă ne raportăm la alte state. Și decât să scadă, mai bine să crească…

E loc de salarii mai mari…

Mezei spune că a cam venit vremea “sa scăpam de acest model cu salarii foarte mici în România”. Nu de alta, dar au fost destui ani în care au fost înregistrate creșteri de productivitate, iar la salarii nu s-a intervenit.

“Au fost ani în care s-a zis că trebuie corelată creșterea de salarii cu cea de productivitate. Pe termen lung așa este, dar ce nu se spune este că au fost ani de zile de creșteri de productivitate în care salariile nu s-au mărit. Un politician cunoscut a zis că în România productivitatea este de două ori mai mică decât în Germania și salariile de patru ori. Eu aș deduce că poate este loc de creștere la salarii de 100%”, a declarat Mezei.

Citeste si...  Guvernul Grindeanu prin ochii mediului românesc de afaceri

La ce să ne așteptăm în perioada următoare? In mod cert la creșteri de piețe, investitori noi și implicit salarii mai mari. Și să nu ne mire dacă unele firme vor pleca din România….

VEZI SI: În acest an românii au cumpărat mai multe motounelte STIHL. 17% creștere a brandului german la 9 luni din 2017


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *