Iohannis și DNA se pronunță pe legile justiției elaborate de PSD în Parlament

0

Președintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ care modifică şi completează Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

“Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii vizează intervenţii legislative substanţiale de natură să afecteze funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii şi rolul constituţional al acestuia, de garant al independenţei Justiţiei, exercitarea mandatului de membru al acestei autorităţi publice, precum şi funcţionarea Inspecţiei Judiciare. Totodată, legea transmisă la promulgare cuprinde norme contradictorii, trimiteri la dispoziţii inexistente în conţinutul Legii nr. 317/2004, dispoziţii neclare şi/sau necorelate între ele şi chiar paralelisme legislative, motiv pentru care se impune reexaminarea acesteia de către Parlament”, spune Președintele.

DNA, semnal de alarmă către Comisia Iordache

DNA spune că anumite modificări aduse Codului de procedură penală vor aduce neclarităţi care pot da naştere la interpretări în favoarea inculpatului şi vor îngreuna anchetele penale.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele