Fosta scrimeră și antrenoare federală, soția președintelui COSR Mihai Covaliu, a vorbit la Radio Sport Total FM despre performanțele sportive ale familiei sale.
Mihai Covaliu este campion olimpic, mondial și european, Irina Covaliu este vicecampioană mondială și europeană, băiatul în vârstă de 17 ani este campion european și fata de 14 ani este, deasemenea, campioană continentală:
„Suntem o familie de campioni, suntem o familie de sportivi în adevăratul sens al cuvântului. Eu și Mihai am practicat scrima de mici, iar copiii, datorită faptului că au văzut în casă scrimă și au mâncat-o pe pâine, au îmbrățișat și ei acest sport. Și nu pentru că le-am fi impus noi, ci pentru că așa au vrut ei. Probabil că din acest motiv copiii noștri reușesc să facă niște performanțe notabile în scrima mondială. Părinții mei și părinții lui Mihai au făcut sport și ne-au îndrumat și pe noi să facem un sport. Noi am ales scrima probabil că din întâmplare, dar se pare că ne-am mulat foarte bine pe acest sport. Important este că atunci când au venit copiii în familia noastră, i-am îndrumat cu plăcere către sport când au crescut. Noi nu am forțat cu nimic ca părinți, nu am pus presiune cu nimic, doar le-am explicat frumos și calm că dacă vor să îmbrățișeze cariera de sportiv, trebuie să facă niște sacrificii. Pentru ei nu reprezintă o noutate ultimele performanțe, pentru că sunt campioni încă de la 9 ani. Deci, pas cu pas în evoluție, a contat foarte mult că am fost alături de ei, că i-am susținut, că i-am încurajat și că n-am pus presiune pe ei“, a spus Irina Covaliu.
Citiți și: Preşedintele COSR, Mihai Covaliu: ”alfabetizare fizică a copiilor” prin ”Joacă pentru viaţă”
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul www.SPTFM.ro, sau accesând înregistrarea de mai jos.
https://sptfm.ro/irina-covaliu-suntem-o-familie-de-campioni-in-adevaratul-sens-al-cuvantului/