Conflicul dintre debitori şi creditori a fost cultivat din motive interne şi externe.
Afirmația îi aparține guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
„Eu sunt în drum spre aeroport, dar am ţinut cu tot dinadinsul să vin aici la dumneavoastră să răspund invitaţiei pentru două motive extrem de simple. Să vă felicit şi să vă urez succes în continuare. Să vă felicit pentru că un proiect care în România a plecat mai târziu decât în alte ţări şi în condiţii nu foarte propice, într-o atmosferă relativ ostilă, a prins avânt, a prins rădăcini şi este acum o experienţă pozitivă. De ce a plecat mai târziu? Probabil că am să încerc să dau o explicaţie. De ce nu a fost momentul cel mai fericit de pornire la drum. Au fost şi raţiuni interne, aş spune că şi motive, raţiuni, externe care au cultivat acest conflict între creditori şi debitori, între bănci şi clienţi, uneori chiar cu înverşunare şi cu exagerare”, a declarat Mugur Isărescu la conferinţa anuală a Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar.
El a menţionat că mai sunt multe de făcut pentru a recupera întârzierea cu care s-a plecat la drum. De asemenea, trebuie întărite tendinţele pozitive, descurajate cele negative şi să se facă din această variantă de soluţionare a conflictelor o cale de a îmbunătăţi relaţia, încă tensionată din societate. „Nu foloseşte nimănui războiul dintre bănci şi clienţi şi cultivarea acestui război. Nici abuzul de abuz, ca să spun aşa, cu care ne-am obişnuit în ultima vreme, orice comportament al bancherilor este un abuz, de putere de poziţie, de monopol, nu foloseşte nimănui. Iarăşi să folosesc cuvântul, această noţiune este total abuzată”, a declarat Mugur Isărescu.
Citește și:Donald Tusk, aproape să devină primul preşedinte est-european al PPE