Isărescu se laudă că BNR a făcut educație finaciară la 80.000 de elevi şi studenţi

4
- Reclama -

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat că aproximativ 80.000 de elevi şi studenţi au interacţionat anul trecut, fizic sau online, cu echipele de educaţie financiară a BNR, precizând că peste 600 de unităţi de învăţământ au fost implicate în aceste activităţi.

 

Mugur Isărescu a declarat la „Forumul Educaţiei Financiare”, organizat la Academia de Ştiinţe Economice, că la Banca Naţională se vorbeşte despre educaţie financiară încă din 1991.

“La Banca Naţională a României echipa care a pornit reforma în septembrie ‘90 spre un sistem bancar pe două etaje, specific economiei de piaţă, a fost conştientă de aceste lucruri, de aceea, noi vorbim la BNR despre educaţia financiară în sens larg încă din 1991. De fapt şi legea noastră încă de la început ne-a obligat să o facem. Am înfiinţat în 1991 şi dezvoltat ulterior, inclusiv prin construirea unei moderne şi solide infrastructuri fizice şi profesionale, Institutul Bancar Român. Din 1992 banca prezintă periodic publicului pachete de informaţii standardizate, atât pentru informarea generală, cât şi pentru asigurarea unei baze de date folositoare analiştilor”, a afirmat guvernatorul BNR.

El a precizat că anul trecut 80.000 de elevi şi studenţi au interacţionat cu echipele de educaţie financiară din Banca Naţională.

- Reclama -

“Câteva dintre programele noastre prezintă un real interes. Ele pot fi continuate şi dezvoltate, îmbunătăţite. Menţionez câteva dintre ele: Să vorbim despre bani şi bănci, cu învăţământul preuniversitar, Academica BNR – cu Academia Română şi universităţi, BNR economic hub cu ARB şi camerele de comerţ, BNR – student hub, mediul academic, Educaţia economico-financiară, la clasa a VIII-a, cu Ministerul Educaţiei. În 2021, aproximativ 80.000 de elevi şi studenţi au interacţionat fizic sau online cu echipele de educaţie financiară din BNR. Peste 600 de unităţi de învăţământ au fost implicate în activităţile BNR de educaţie financiară atât în mediul urban, cât şi cel rural. Proiectul internaţional Global Money Week a reunit într-un maraton de o săptămână 15.800 şi 194 de unităţi de învăţământ. De asemenea, 650 de clase din ciclurile primar, gimnazial şi liceal”, a mai precizat Mugur Isărescu.

Mugur Isărescu ne îndeamnă la calm și să mai bem câte un ceai de tei

- Reclamă -

4 comentarii

  1. […] Isărescu se laudă că BNR a făcut educație finaciară la 80.000 de elevi şi studenţi “Ne trebuie ceva răbdare, pentru că, şi încerc iarăşi o explicaţie, cu alte cuvinte însă, pentru că asemenea şocuri pe partea ofertei, creşteri masive a preţurilor, preţurilor energetice şi materiilor prime sunt şocuri, nu pot să fie resorbite rapid şi duc la creşteri de costuri, se duc în toate produsele şi ele pot să fie contrabalansate în timp, prin creşteri de productivitate, prin reforme structurale. Asta ia un timp. Să reduci cererea de asemenea manieră încât să contrabalanseze o asemenea creştere de costuri este contraproductiv”, a mai afirmat guvernatorul BNR. […]

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele