isis

ISIS le recomandă membrilor să renunţe, pentru moment, la atacurile împotriva Occidentului, ca să se ferească de coronavirus

Radu Ramona

Gruparea teroristă Stat islamic (ISIS) le-a transmis membrilor săi să se spele mai des pe mâini în contextul pandemiei de coronavirus şi i-a sfătuit să nu călătorească în Europa, potrivit Homeland Security Today, citată de Politico.eu.

 

În ultimul newsletter al-Naba difuzat de organizaţia teroristă – mijloc de comunicare prin care membrii erau îndemnaţi să atace ţări occidentale – li se transmite membrilor grupării, de această dată, „să stea departe de pământul cu epidemie”, pentru moment.

Aceştia sunt sfătuiţi să-şi „pună toată încrederea în Allah şi să-şi găsească alinare în El pentru a se feri de boli”, dar şi „să-şi acopere gura când cască sau strănută” şi să se spele pe mâini frecvent, relatează News.ro.

Celor care bănuiesc că au fost infectaţi de coronavirus li se mai transmite să stea departe de regiunile controlate de ISIS astfel încât să protejeze sănătatea altora şi să împlinească „sfânta obligaţie de a se proteja de îmbolnăvire şi să evite apropiaţii”.

Spre deosebire de alte publicaţii, al-Naba a difuzat constant informaţii despre răspândirea noului virus încă de al începutul acestui an, când a scris că „noul virus răspândeşte moarte şi teroare în China”.

Deşi în ediţiile anterioare ale al-Naba s-au exprimat îngrijorări cu privire la faptul că minoritatea musulmană uigură din China ar putea aduce virusul în regiunile ISIS, acum în ultimul newsletter se susţine că pandemia afectează doar alte ţări.

Până acum, doar câteva cazuri au fost înregistrate în ţări din Africa, în care organizaţia este activă, războaiele continue nepermiţând să se afle dacă virusul s-a răspândit în Siria şi Yemen. Cu toate acestea, mai multe cazuri au fost confirmate în alte ţări despre care ISIS spune că fac parte din aşa-numitul califat, printre care Afganistan, Algeria, Egipt, India, Indonezia, Irak şi Filipine.

Citeste si...  Streinu-Cercel: Coronavirusul, de 10 ori mai slab decât virusul gripal

 

Citește și: Coronavirus: 158 de români infectați cu virusul COVID – 19


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *