Autorităţile sanitare italiene vor distribui săptămâna viitoare 2,5 milioane de teste în ţară.
Anunțul a fost făcut de comisarul extraordinar pentru coronavirus al guvernului italian, Domenico Arcuri.
Deocamdată, ceva mai mult de un milion de teste au fost făcute de la începutul epidemiei în Italia, unde aproape 20.000 de oameni au murit şi circa 100.000 au fost testate pozitiv pentru coronavirus. Unul dintre elementele-cheie pentru a stăvili extinderea bolii este de a reuşi identificarea persoanelor infectate, asimptomatice sau cu simptome uşoare.
Citește și:China: 99 de noi îmbolnăviri cu coronavirus