Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă miercuri, în deplasare, de reprezentativa Insulelor Feroe, scor 28-26 (15-9), în al treilea meci din grupa 4 preliminară a Campionatului European din 2024.
Principalii marcatori tricolori au fost Tărîţă 6 goluri, Kuduz 5, iar de la gazde s-a remarcat Teigum 10.
Cealaltă partida din etapa a III-a se va disputa joi, între Ucraina – Austria.
După trei etape, România are 2 puncte, după Austria (4), fiind urmată de Ucraina şi Insulele Feroe, tot cu 2.
În primele două dispute din grupa 4, jucătorii antrenaţi de Xavi Pascual au pierdut cu Austria (32-36) şi au învins Ucraina (34-26). Urmează disputa retur cu Insulele Feroe (11 martie) şi cele cu Austria (26 aprilie) şi cu Ucraina (30 aprilie).
Sistemul alimentar ar putea încălzi clima cu aproape 1 grad Celsius până în 2100
Din cele 32 de echipe naţionale aflate la startul calificărilor, 20 vor obţine ”biletul” pentru turneul final din 2024, găzduit de Germania, între 10-28 ianuarie.
Patru echipe sunt calificate direct: gazda Germania, alături de medaliatele din 2022 – Suedia, Spania şi Danemarca.