Peste 1.200 de agenţi de securitate au fost afectaţi de o epidemie şi constrânşi să se retragă de la Jocurile Olimpice 2018.
Anunţul a fost făcut de organizatorii competiţiei de la PyeongChang, care va debuta oficial vineri, informează AFP, citat de Agerpres. Dintre cele 1.200 de persoane, 41 au acuzat brusc duminică o stare de rău, cu diaree şi vărsături, fiind transferaţi la spital, unde medicii au stabilit să sunt infectate cu norovirus, care cauzează apariţia gastroenteritei. Virusul este extrem de contagios, putând fi transmis prin apă sau alimente.
Citiți și:Rusia organizează propria olimpiadă
Agenţii de securitate au fost înlocuiţi cu 900 de militari. Autorităţile sanitare din Coreea de Sud încearcă să stabilească în prezent originea virusului respectiv.