Israelul a administrat cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19 pentru 50% din populaţia sa, iar 35% dintre locuitorii din această ţară au primit deja ambele doze, a anunţat vineri ministrul israelian al Sănătăţii, Yuli Edelstein.
Aproximativ 4,7 milioane de israelieni au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 după lansarea campaniei naţionale de vaccinare, în decembrie, precizează DPA. Circa 3,3 milioane de rezidenţi au fost inoculaţi deja cu ambele doze ale vaccinului.
Israelul consideră că şi palestinienii din Ierusalimul de Est, care au fost incluşi în campania naţională de vaccinare, demarată pe 19 decembrie, fac parte din populaţia sa de 9,3 milioane de locuitori. În schimb, palestinienii din Cisiordania şi din Fâşia Gaza nu participă la campania israeliană de vaccinare.
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu doreşte ca toţi cetăţenii israelieni cu vârste de peste 16 ani – reprezentând 6,2 milioane de rezidenţi – să fie vaccinaţi până la sfârşitul lunii martie, când va candida pentru a fi reales în această funcţie. El spune că o astfel de reuşită va permite economiei israeliene să se redeschidă în epoca post-pandemie, începând din luna aprilie.
Șeful Metrorex a cerut încetarea mandatului