Cei trei maeștri bucătari, protagoniști timp de şapte ani ai celebrei emisiuni, au fost chemați la tribunal de Antena Group, fiindcă nu au mai vrut să-și termine contractul.
Conform „Pagina de media”, trustul media care deține Antena 1 a intentat la 23 noiembrie câte un proces fiecăruia dintre chefi, la Tribunalul Bucureşti, informaţii confirmate de portalul instanţelor de judecată. Obiectul procesului este „obligarea să execute contractul de prestaţii artistice”, adică să-i forțeze să revină în show-ul TV.
Deocamdată, nu s-a stabilit încă un termen de judecată pentru niciunul dintre procesele celor trei.
Antena 1 a anunţat, luna trecută, că vrea să aducă un nou juriu la una dintre emisiunile de top, „Chefi la Cuţite”, fiindcă cei trei juraţi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu, au refuzat să mai participe la filmările pentru un nou sezon, care ar fi trebuit să debuteze în urmă cu trei săptămâni.
Cei trei au refuzat să continue acuzând oboseala
Mona Segall, producătoarea emisiunii, cea care i-a descoperit pe cei trei Chefi, atunci când a produs formatul „MasterChef”, a declarat că a aflat cu surprindere, cu doar o lună înainte de începerea filmărilor pentru umătorul sezon, că Dumitrescu, Bontea şi Scărlătescu s-au declarat epuizați și nu mai vor a reia proiectul de mare succes încă din 2016.
Citește și: Șoc la Antena 1: Toți cei trei jurați de la „Chefi la Cuțite” au ieșit din show