Kaufland face angajări

0

Kaufland România a anunţat că face angajări şi că peste 250 de posturi sunt disponibile.

În ultima lună şi jumătate, peste 8.000 de români au aplicat pentru un post la companie, unde venitul brut minim lunar este de 3.650 lei, valabil de la 1 martie 2020. „Pentru a-i sprijini pe cei care sunt în căutarea unui loc de muncă stabil în această perioadă, Kaufland România anunţă peste 250 de posturi disponibile”, arată un comunicat al companiei.

Posturile sunt deschise în Bucureşti, dar şi în alte oraşe din ţară, precum Iaşi, Craiova, Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Ploieşti, Călăraşi, Botoşani, Turda, Sfântu Gheorghe, Moreni, Rădăuţi etc. „Disponibile la nivelul întregii companii, posturile oferă oportunităţi pentru toate palierele de experienţă, de la trainee şi până la manager, şi vizează atât magazinele (lucrător comercial, şef de raion, manager proiect instalaţii frigorifice etc), centrele logistice (tehnician automatizări, lăcătuş mecanic, electrician, analist SAP etc.), cât şi birourile centrale (în Departamentele Procurări, Resurse Umane, Vânzări, Expansiune, Financiar-Administrativ etc.)”, informează compania. În Bucureşti, peste 200 de locuri de muncă sunt în cadrul celor două noi magazine pe care Kaufland le va deschide până în luna iunie, pe str. Energeticienilor nr. 13-15 şi pe str.Theodor Pallady nr. 51.

 

Citește și: Patriarhul Daniel: să nu ne pierdem nădejdea

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele