Kelemen Hunor are încredere în Voiculescu

0

Vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat, marţi, că are încredere în ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că este în stare să gestioneze situaţia.

 

Kelemen Hunor a declarat că, în cazul tragediei de la Spitalul “Victor Babeş”, a fost vorba de o defecţiune tehnică.”E o problemă tehnică, o defecţiune tehnică şi nu vreau să comentez fiindcă nu cunosc datele investigaţiei şi nu vreau să politizăm cu problema care a fost, o defecţiune tehnică. Îmi pare rău şi sper să nu se va repeta o astfel de situaţie”, a precizat vicepremierul.

El a menţionat, referindu-se la cazul Foişor, că dacă o decizie nu poate fi pusă în aplicare în cinci ore, atunci trebuie pregătită cinci zile.

“Gestionarea sistemului este o altă problemă. Am avut discuţii ieri în coaliţie. Ar trebui, pe de o parte, acţiune de foarte multe ori mai bine pregătită şi dacă există o decizie care nu poate fi pusă în aplicate în cinci ore, atunci se pregăteşte cinci zile. Apropo ce s-a întâmplat săptămâna trecută la Foişor. Preocuparea cea mai importantă este să salvăm vieţi omeneşti. Responsabilitatea este asumată de colegii din USR pentru sănătate şi cu toate că cu toţii avem un punct de vedere nu comentăm public ceea ce se întâmplă mai mult decât este necesar şi suntem oameni responsabili şi suntem convinşi că vom putea trece cu atenţie, cu solidaritate şi cu responsabilitate peste acest moment”, a transmis Kelemen Hunor.

El a afirmat că nu se pune acum problema unor schimbări în Guvern, dar, dacă va fi luată o asemenea decizie, atunci aceasta va fi anunţată de către premierul Florin Cîţu.

“Nu se pune problema să facem acum schimbări. Ceea ce spuneau colegii mei ieri este responsabilitatea colegilor de la USR-PLUS domeniul sanitar, dar cu toţii avem pe lângă ei o oarecare responsabilitate, când şi dacă se face o schimbare va fi anunţată o astfel de schimbare de primul ministru, este prerogativul constituţional al primului ministru de a face astfel de schimbări şi de a anunţa. Dar sunt convins că avem o echipă guvernamentală puternică, responsabilă şi solidară”, a declarat Kelemen Hunor.

Cîțu: România ar putea produce vaccinul împotriva COVID-19

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele