logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
Follow US
© 2024 Informateca.ro
Interne

Lapoviţă şi ninsoare în cea mai mare parte a ţării

Alexandru Ionescu
Alexandru Ionescu
16 martie 2025
Share
SHARE

Meteorologii anunţă că, începând de duminică şi până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării vor fi ploi, cu cantităţi de apă însemnate, acestea urmând să se transforme apoi în lapoviţă şi ninsoare, cu depunerea unui strat de zăpadă.

Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci. În Banat, Crişana, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei va fi, de luni, Cod galben de vânt puternic, o atenţionare similară urmând să vizeze, marţi, Dobrogea, Bărăganul şi jumătatea sudică a Moldovei. În Bucureşti, temperaturile vor începe să scadă şi se va înnora.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de duminică, de la ora 10.00, până joi, la aceeaşi oră, privind precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol.

”În cea mai mare parte a ţării, până marţi seara, vor fi precipitaţii care vor acumula local cantităţi de apă de 10…20 l/mp şi izolat de 25…35 l/mp. Vremea se va răci semnificativ, iar ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele mai joase de relief. Se va depune strat de zăpadă în noaptea de duminică spre luni în nordul Carpaţilor Orientali, pe parcursul zilei de luni în toate zonele montane (10…15 cm), iar în noaptea de luni spre marţi şi marţi în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sudul şi estul Transilvaniei (în general de 4…8 cm)”, arată meteorologii.

- Publicitate -

În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40…50 km/h.

Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative, iar în depresiunile din estul Transilvaniei va fi ger. Se va produce brumă şi local îngheţ la sol.

Totodată, ANM a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului şi viscol, în zona înaltă de munte, valabilă de luni, de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, în judeţele Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, precum şi în unele zone ale judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Hunedoara şi Alba.

”În Banat, Crişana, Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul şi vestul Olteniei, nord-vestul Transilvaniei, precum şi la munte vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h. La altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 75…90 km/h şi va fi viscol”, afirmă meteorologii.

O altă atenţionare Cod galben, privind intensificări ale vântului, va fi în vigoare marţi, între orele 10.00 şi 20.00, în judeţele Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi parţial în Buzău, Vrancea şi Bacău.

- Publicitate -

”În Dobrogea, Bărăgan şi jumătatea sudică a Moldovei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h şi izolat de 70 km/h”, mai arată ANM.

În zona municipiului Bucureşti, de duminică, de la ora 10.00, până luni, la ora 8.00, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele din ziua precedentă, însă se vor situa în continuare peste cele specifice datei. Cerul va avea înnorări temporare şi îndeosebi seara şi noaptea vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 18 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.

De luni dimineaţă, până marţi, la ora 8.00, valorile termice vor continua să scadă, astfel că se vor situa în jurul celor specifice datei. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi perioade cu ploi şi posibil lapoviţă noaptea. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -1…1 grad.

De marţi dimineaţă, până miercuri, la ora 8.00, vremea va deveni rece. Cerul va prezenta înnorări la începutul zilei, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului (viteze de 35…40 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -4…-1 grad. Noaptea şi dimineaţa se va produce brumă.

De miercuri dimineaţă, până la joi, la ora 10.00, valorile termice diurne vor fi apropiate de cele specifice datei, dar cele nocturne se vor situa uşor sub acestea.

Etichete:âcea mai marelapovitaninsoare înpartetarii
Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

Interne

La Festivalul Electric Castle de la Bonțida, cu trenurile CFR

Pentru preluarea traficului feroviar de călători estimat cu prilejul Festivalului Electric Castle care se desfășoară în apropiere de Cluj, în…

4 Minute
Interne

Bani de la guvern: 331.027.626,13 lei pentru 71 de teatre, opere şi filarmonici din 47 de localităţi

Guvernul a decis, în şedinţa de vineri, alocarea sumei de 331.027.626,13 lei pentru 71 de teatre, opere şi filarmonici din…

1 Minute
InterneȘtiri

Măști prototip cu filtru înlocuibil construite de o echipă de elevi din Satu Mare

O echipă de elevi din Satu Mare, coordonată de un profesor de la Colegiul Tehnic "Ion. I. C. Brătianu", a…

2 Minute
ambulanta
Interne

Nicușor Dan: 3,5 milioane de euro în digitalizarea procedurilor medicale din București – Video

Nicuşor Dan a asistat împreună cu viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, la o demonstraţie a modului în care funcţionează procesul de…

3 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Publicațiile


 

CasoTeca: CasoTeca | Noutati casa si gradina | Amenajari interioare si exterioare | Amenajari gradini | Informatii Utile Casa

PedagoTeca: Stiri educatie | Prescolari | Scolari | Universitar | Studii strainatate | Actualitate | Opinii

AgroTeca: AgroTeca | Noutati agricultura | Produse agricole | Utilaje agricole

InformaTeca: InformaTeca | Noutati online | Casa si Gradina | Educatie | Agricultura | Economie | Sport | Politica

Alte site-uri: PRescu.ro | MoneyBuzz.ro | CurierulNațional.ro | Goool.ro | SlatinaBuzz.ro

 

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?