„Las Fierbinți”, învins de fotbalul israelian – Pro TV obligată să mute meciul FCSB – Maccabi Tel-Aviv

Filip Constantin

Televiziunea care transmite partida din preliminariile Ligii Campionilor a vrut schimbarea orei de start, de la 20:30 la 21:30, însă echipa din  Israel a refuzat.

 

Practic, Pro TV a încercat să modifice startul, cu o oră mai târziu, pentru că între 20:30 și 21:30 postul intenționa să difuzeze un episod din serialul de comedie „Las Fierbinți”, care atrage audiențe mari de peste un deceniu.

Însă, Maccabi Tel-Aviv a refuzat cererea, astfel că meciul va debuta la ora inițială stabilită de gazde.

- Publicitate -

Inițial, campioana României programase partida la 20:30, fiindcă ora este mai convenabilă pentru suporterii care pleacă de la stadionul din Ghencea cu mijloacele de transport în comun spre alte cartiere din București.

În privința returuui, acesta rămâne programat miercuri, 31 iulie, de la ora 21.00, și se va juca pe „Bozsik Arena” din Budapesta, în Ungaria, din cauza conflictului militar al Israelienilor cu palestinienii.

Biletele sunte deja în vânzare

FCSB a pus în vânzare online tichetele pentru duelul cu Maccabi de pe stadionul Steaua, din turul al 2-lea preliminar al Ligii Campionilor.

Acestea se găsesc pe platforma de ticketing a clubului. Cele mai ieftine costă 30 de lei – la inelul al doilea al peluzelor, iar cele mai scumpe sunt la VIP 1 și costă 250 de lei. De asemenea, un tichet la primul inel al peluzelor costă 40 de lei, unul la tribuna a doua, inel 2, poate fi cumpărat cu 50 de lei, iar pentru un bilet la primul inel de la tribuna a 2-a valorează 60 de lei. În fine, la tribuna 1, inel 2, accesul costă 70 de lei, în timp ce intrarea la VIP 2 scoate 100 de lei din contul fanilor.

Minorii de până în 7 ani au acces gratuit în arenă, însă doar însoțiți de un adult. Totuși, dacă un adult vine cu doi copii mai mici de 7 ani, va trebui să cumpere un al doilea billet la meciul FCSB – Maccabi Tel-Aviv de marți seară.

- Publicitate -

Distribuie articol:
Informateca