Lauxera Capital Partners investește în GenePlanet pentru extinderea pe piețele din Europa de Vest și SUA

Sabina Popescu

GenePlanet, una dintre cele mai importante platforme europene de genomică și servicii de laborator, atrage o investiție strategică din partea Lauxera Capital Partners, fond specializat în Healthtech. Capitalul nou va susține extinderea companiei în Europa de Vest și Statele Unite, precum și dezvoltarea unor teste genetice dedicate oncologiei și bolilor rare.

Lauxera Capital Partners investește în GenePlanet pentru extinderea pe piețele din Europa de Vest și SUA

În cadrul tranzacției, BlackPeak Capital valorifică o parte din investiția realizată în GenePlanet în urmă cu trei ani, însă își păstrează statutul de acționar și își continuă implicarea în dezvoltarea companiei. Mișcarea marchează începutul unei noi etape de creștere pentru platforma europeană de genomică.

GenePlanet și-a dublat prezența internațională în ultimii trei ani

BlackPeak Capital a investit în GenePlanet în 2023, când compania era prezentă în 24 de țări și opera în principal printr-un laborator central din Zagreb. În perioada următoare, compania și-a extins activitatea în peste 50 de piețe din Europa, Asia, America Latină, America Centrală și Africa.

În același interval, GenePlanet a finalizat patru achiziții strategice care i-au consolidat infrastructura tehnologică, portofoliul de licențe, prezența internațională și echipa de specialiști. Laboratorul din Zagreb rămâne principalul centru operațional și face parte dintr-o platformă paneuropeană certificată, alături de laboratoare din Suedia și Ungaria, ceea ce permite procesarea rapidă a testelor genetice pentru clienți și parteneri din mai multe regiuni.

- Publicitate -

Investiția va accelera dezvoltarea testelor genetice

Odată cu intrarea Lauxera Capital Partners în acționariat, GenePlanet își propune să accelereze dezvoltarea de teste genetice pentru oncologie și boli rare și să își consolideze prezența pe piețele din Europa de Vest și Statele Unite.

Planurile companiei includ obținerea aprobărilor necesare pentru noile produse și accesarea sistemelor de rambursare acolo unde acestea sunt disponibile. Totodată, noua structură de capital va sprijini creșterea organică și viitoare achiziții în domeniul testării genetice și în industrii conexe.

Declarații

Acum există o șansă reală să devenim un unicorn”, spune Marko Bitenc, fondatorul GenePlanet.

Marko-Bitenc-GP-CEO

Credem că următoarea generație de infrastructură europeană pentru secvențiere va fi construită de companii precum GenePlanet, care reunesc excelența științifică, experiența de business și spiritul antreprenorial pentru a pune beneficiile medicinei personalizate bazate pe genomică la dispoziția pacienților din întreaga Europă”, spune Victor Decrion, Managing Partner al Lauxera Capital Partners.

Victor_Decrion_Lauxera_Bras croisés

Când am investit pentru prima dată în GenePlanet, am susținut convingerea lui Marko că o companie de genetică din Europa Centrală, condusă de fondator și orientată spre dezvoltarea de produse proprii, poate construi o platformă cu adevărat internațională. Trei ani mai târziu, rezultatele confirmă această viziune: GenePlanet este prezentă în peste 50 de piețe, a finalizat patru achiziții, a lansat produse proprii și a construit una dintre principalele platforme regionale de laboratoare pentru testare genetică. Valorificarea unei părți din investiția noastră reflectă valoarea creată până acum, în timp ce potențialul de creștere al companiei rămâne semnificativ. Ne bucurăm să rămânem acționari și să continuăm să susținem GenePlanet. Lauxera aduce expertiză în domeniul sănătății, experiență în diagnostic și acces la piețe care pot accelera următoarea etapă de dezvoltare a companiei”, spune Niklas Pichler, Managing Partner al BlackPeak Capital.

- Publicitate -
Niklas-Pichler-BlackPeak-Capital-Managing-Partner

România rămâne o piață strategică

România este una dintre piețele importante pentru GenePlanet și reprezintă, în același timp, o piață strategică pentru BlackPeak Capital. Fondul de investiții susține în prezent companiile românești Verdino și Affinity Life Care și a obținut recent aprobarea unei investiții din partea Fondului European de Investiții, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru următorul său fond.

Reprezentanții BlackPeak Capital afirmă că vor continua să identifice și să susțină companii cu potențial ridicat de creștere din România și din Europa Centrală și de Sud-Est.

Distribuie articol: