Legea care modifică regulile de acces pe stadioane intră în vigoare după ce a fost promulgată de preşedintele Nicuşor Dan şi a fost publicată în Monitorul Oficial. Legea reglementează, printre altele, modul în care se face accesul la competiţiile sportive, obligaţiile organizatorilor de evenimente sportive, inclusiv aceea referitoare la interzicerea consumului de alcool, noutatea fiind exceptarea băuturilor cu cel mult 5,5% alcool – categorie în care intră şi berea – comercializate însă numai în pahare din hârtie sau din material plastic.
De asemenea, organizatorii sunt obligaţi ”să asigure accesul pentru persoanele cu nevoi speciale, grupuri sanitare, precum şi locuri special amenajate, astfel încât să nu fie obstrucţionată vizionarea spectacolului sportiv”. Cei care organizează astfel de evenimente pot desfăşura spectacole pirotehnice doar cu societăţi specializate şi doar cu un anumit tip de produse pirotehnice.
Bolojan: Am avut în 2024 şi în 2025 un vot antisistem puternic
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi de modificare a Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice a fost promulgată de preşedintele Nicuşor Dan şi a fost publicată luni seară în Monitorul Oficial.
PRINCIPALELE PREVEDERI ALE LEGII
Conform modificărilor, pe perioada în care spectatorii se află pe stadion, organizatorul se asigură că toate uşile şi porţile de ieşire ale stadionului, precum şi toate porţile care duc din zonele destinate spectatorilor pe terenul de joc rămân descuiate, dar vor fi păzite în permanenţă de un agent de ordine, numit agent special, pentru evitarea actelor abuzive şi asigurarea evacuării imediate în caz de urgenţă.
În ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice, organizatorii vor avea următoarele obligaţii:– să interzică, sub orice formă, vânzarea, distribuirea sau consumul băuturilor alcoolice în arena sportivă, cu excepţia băuturilor slab alcoolizate, cu maximum 5,5% alcool, care se vor comercializa numai în pahare din hârtie sau din material plastic; – să afişeze, în locuri vizibile, atenţionări privind consumul responsabil de băuturi alcoolice;
– să se asigure că distribuirea băuturilor a căror comercializare este permisă se face numai în pahare din hârtie sau din material plastic fără capac; – în lojele şi zonele de ospitalitate premium, cu acces exclusiv şi controlat, care nu sunt destinate vânzării către publicul general, separate de tribunele cu acces general, organizatorul poate asigura, în condiţiile legii, ale autorizaţiilor aplicabile şi ale planului de acţiune, servirea şi consumul de băuturi alcoolice în regim de ospitalitate/catering. În aceste zone nu se aplică limita de concentraţie alcoolică şi nici cerinţa privind paharele fără capac din hârtie sau din material plastic.
