Legea USR de înființare a ”DNA-ului pădurilor” a fost scoasă de pe ordinea de zi a plenului Senatului

0

Propunerea legislativă a USR privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM), supranumită ”DNA-ul pădurilor”, a fost scoasă miercuri de pe ordinea de zi a plenului Senatului, unde aștepta dezbaterea și votul final, și retrimisă la Comisiile de specialitate pentru un raport suplimentar.

 

Decizia a fost luată de liderii grupurilor parlamentare din Senat, la propunerea PSD, care a invocat, potrivit unor surse parlamentare, dubii cu privire la folosirea fondului de un milion de lei aflat la dispoziția DIIM pentru plata investigatorilor aflați sub acoperire, a informatorilor și colaboratorilor acestora.

De altfel, senatorul USR Mihai Goțiu, unul dintre inițiatorii legii, a criticat pe Facebook scoaterea proiectului de pe ordinea de zi

”Mafiile Pădurilor, Apelor și Deșeurilor din România au reușit să amâne, cu o săptămână, votul din Senat pentru înființarea DNA-ului Pădurilor (…) Mafia Pădurilor a căpătat păsuire de o săptămână, dar legea va trece, iar oamenii vor avea ocazia să vadă, la vot, cine e pe statele de plată ale celor care distrug pădurile, apele și aerul țării, și cine îi reprezintă, cu adevărat, pe toți cetățenii și interesele lor legitime. Cine se gândește doar la interesul și buzunarul personal, și cine la viața sănătoasă a copiilor și nepoților noștri”, a scris Goțiu pe Facebook.

 

Inițiativa a fost deja adoptată de Camera Deputaților, iar Senatul este forul decizional în acest caz

 

Potrivit proiectului, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu se înființează, în cadrul Parchetului general, ca structură specializată în combaterea infracțiunilor împotriva mediului înconjurător și își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României.

DIIM va fi condusă de un procuror-șef, iar în cadrul ei vor lucra minimum 295 de procurori, 40 de specialiști, 290 de ofițeri de poliție judiciară și alte 270 de persoane în posturi de personal auxiliar de specialitate.

Șefull DIIM urmează să fie numit la fel ca procurorul general al României și procurorii-șefi ai DNA și DIICOT: prin decret semnat de președintele României, la propunerea ministrului Justiției și cu avizul Secției pentru procurori a CSM.

Practic, noua unitate de parchet este o structură creată pe modelul DNA şi DIICOT, care să preia competenţa de soluţionare a tuturor infracţiunilor de mediu prevăzute în Codul Penal şi în legislaţia specială din domeniu.

 

Ce prevede articolul 20, din cauza căruia PSD a cerut retrimiterea proiectului la Comisiile de specialitate:

 

  • Anual se constituie un depozit în valoare de cel puțin 1.000.000 lei pentru acțiuni privind organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante sau ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora, la dispoziția procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, iar modul său de gestionare și de utilizare se va stabili prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu.

Cei de la USR argumentează necesitatea înființării Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu subliniind că în România se taie anual 20 de milioane de metri cubi de lemn în mod ilegal, mai mult decât dublu față de cantitatea aprobată legal.

”Vorbim de un volum de masă lemnoasă a cărui valoare este de sute de milioane de euro anual, iar conform unor estimări, chiar de un miliard de euro. Vorbim de sute de milioane de euro nefiscalizați anual și care alimentează, într-o mare măsură, corupția și rețele de criminalitate organizată”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

În ultimii cinci ani, mai arată cei de la USR, pe rolul instanţelor au ajuns doar 3.014 dosare care priveau infracţiuni la regimul silvic, o singură companie fiind condamnată în această perioadă pentru tăieri ilegale de păduri.

Citește și: Parlamentarii USR cer 25% din viitorul buget de investiții pentru Moldova

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele