Considerat părintele fondator al rock n’ roll-ului cântat la pian, la origine interpret de country, Jerry Lee Lewis a încetat din viață la reședința sa din SUA.
El a intrat în istorie cu piese rock precum „Great Balls of Fire”, „Whole Lot of Shakin’ Going On”, „Breathless” și „High School Confidential”. Primele două au fost incluse în Grammy Hall of Fame. Colaboratorul său dintotdeauna, Kris Kristofferson, a declarat pentru USA Today că Jerry Lee Lewis este „una dintre cele mai bune voci americane din toate timpurile„. Inclus anul acesta în Country Music Hall of Fame, Lewis este unul dintre cei doar 16 oameni care au fost acceptați atât în Country Hall, cât și în Rock and Roll Hall of Fame.
Jerry Lee Lewis s-a născut în 1935, în Louisiana
A învățat singur să cânte la pian la vârsta de 8 ani și a cântat muzică gospel în biserică. Cei doi verișori ai săi, Mickey Gilley, care a devenit un cântăreț country de succes, și Jimmy Swaggart, în cele din urmă un evanghelist renumit la TV, împărtășeau interese muzicale similare. Printre influențele formative ale lui Lewis se numără și faptul că asculta emisiunile radiofonice Grand Ole Opry, în care erau prezenți artiști precum Jimmie Rodgers, Moon Mullican sau Hank Williams.
În 1956 s-a mutat la Memphis, pentru a da o audiție pentru Sam Phillips, proprietarul Sun Records și cel care i-a înregistrat pentru prima dată pe Elvis Presley sau Johnny Cash.
Sam Phillips nu era acolo când a sosit Lewis, așa că producătorul Jack Clement a înregistrat single-ul de debut al lui Lewis, o versiune rockabilly a piesei „Crazy Arms” a lui Ray Price. Lewis a continuat să lucreze la studio ca muzician, cântând la pian la numeroase înregistrări. De asemenea, a făcut parte din legendarul album Class of ’55 cu Johnny Cash, Carl Perkins, Roy Orbison și Elvis Presley.
Jerry Lee avea un stil unic ca pianist, îmbinând rockabilly, gospel, blues și country, în timp ce bătea febril la clape și sărea pe bancă. „Nimeni nu voia să-l urmeze pe Jerry Lee pe scenă. Nici măcar Elvis„, a spus Johnny Cash.
Deseor, Lewis lovea clapele pianului cu piciorul și chiar a dat foc instumentului său, făcând imposibil ca cineva să îl depășească, fiind un precursor al unor artiști precum Jimi Hendrix sau The Who.
În fine, Jerry Lee Lewis a avut șase copii cu șapte neveste, viața sa persoanlă fiind marcată de mai multe tragedii de-a lungul timpului.