Lira turcească s-a prăbuşit cu 16% după concedierea şefului băncii centrale

0

Lira turcească s-a prăbuşit, duminică, cu 16%, aproape de un minim istoric, după ce preşedintele Tayyip Erdogan a luat cu o zi înainte decizia şocantă de a-l concedia pe şeful băncii centrale, cu vederi conservatoare, numind o persoană care îi împărtăşeşte viziunea critică faţă de dobânzile ridicate, transmite Reuters.

 

Numirea lui Sahap Kavcioglu, fost bancher şi parlamentar al partidului de guvernământ, în dimineaţa zilei de sâmbătă, a marcat a treia oară de la jumătatea anului 2019 când Erdogan a luat decizie de a-l concedia pe guvernatorul băncii centrale.

Kavcioglu a încercat să tempereze îngrijorările referitoare la o depreciere accentuală a lirei şi o inversare radicală a majorării dobânzilor, într-o videoconferinţă de 90 de minute susţinută duminică, în care a spus şefilor de bănci că nu intenţionează să facă o schimbare imediată a politicii monetare, a declarat o sursă apropiată situaţiei.

Vezi și DIICOT: container de contrabandă cu 65.000 de sticle de parfum din Turcia

Dar Goldman Sachs şi alte bănci au anticipat că lira şi activele turceşti vor scădea la deschiderea tranzacţiilor, având în vedere viziunea neortodoxă a noului guvernator şi ultima lovitură adusă credibilităţii băncii centrale.

Lira a scăzut duminică cu peste 16%, la 8,4 unităţi pentru un dolar, de la nivelul de 7,2185 unităţi pentru un dolar atins vineri, revenind la nivelurile atinse la începutul lunii noiembrie, când lira a atins în timpul tranzacţiilor un minim record de 8,58 unităţi pentru un dolar.

VEZI CUM ARATĂ UN PURIFICATOR DE AER ANTI CORONAVIRUS

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele